În urmă cu o sută de ani, italianul Giovanni Papini a scris o carte intitulată ”Un om sfârşit” (Un uomo finito). În acest articol, voi încerca să semnalez pericolul ca toţi românii, în frunte cu mine, să devenim, dacă nu cumva chiar suntem, nişte oameni sfârşiţi.

Mai întâi, vreau să vă spun o poveste din antichitate. Cică toţi oamenii erau legaţi cu lanţuri de pereţii unei peşteri în care ardea un foc. Nişte corpuri se plimbau prin faţa focului, iar oamenii vedeau umbre pe pereţii peşterii. La un moment dat, unul dintre oameni reuşeşte să se dezlege şi, ieşind afară, la lumina soarelui, orbeşte.

Unora dintre dumneavoastră povestea vi se pare, sunt sigur, stupidă, dar vă semnalez că ea apare în capitolul VII din lucrarea ”Republica” scrisă de Platon.

Nu daţi la o parte din start această poveste veche, deoarece ea spune ceva despre fiecare dintre noi. Cineva explică frumos faptul că lanţurile care ne ţin legaţi în peşteră sunt prejudecăţile noastre, umbrele sunt generate de cultura precară a oamenilor, iar cunoaşterea adevărului îi orbeşte pe cei mai mulţi.   

Citiți continuarea articolului AICI.