Constantin Rădulescu: Au fost livrate cele 26 de microbuze electrice pentru transportul elevilor vâlceni!

Astăzi, la Muzeul Satului Vâlcean, au fost predate toate cele 26 de microbuze electrice pentru transportul școlar, achiziționate de Consiliul Județean Vâlcea, printr-un proiect cu fonduri europene (PNRR).

Primele 8 microbuze au fost repartizate în urmă cu trei săptămâni comunelor Stoilești, Vaideeni, Lungești, Tomșani, Stoenești, Dănicei, Bujoreni și Popești.

Astăzi, au fost distribuite și celelalte 18 autovehicule electrice, care vor ajunge în localitățile: Fârtățești, Nicolae Bălcescu, Roșiile, Grădiștea, Cernișoara, Măciuca, Șirineasa, Șusani, Bunești, Racovița, Diculești, Laloșu, Lăpușata, Zătreni, Livezi, Olanu, Tetoiu și Sinești.
Tot în cadrul acestei întâlniri, a avut loc și instruirea tuturor conducătorilor auto, astfel încât microbuzele să fie pregătite pentru a intra imediat în circuitul școlar.
Acest proiect, în valoare de aproximativ 7,2 milioane de euro, reprezintă mai mult decât o investiție în mijloace de transport moderne și nepoluante – este o investiție în educație, un proiect de care vor beneficia peste 4.500 de elevi din județul nostru.
Ne bucurăm că, datorită economiilor obținute în urma licitației, am reușit să obținem finanțare pentru încă 6 microbuze, care vor ajunge curând în alte localități vâlcene. Procedura de achiziție este în curs de finalizare.
Mulțumesc tuturor primarilor care au fost prezenți astăzi, dar mai ales echipei Consiliului Județean Vâlcea, care a muncit intens pentru ca acest proiect să devină realitate!
Constantin Rădulescu
Președinte Consiliul Județean Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vara aceasta, relaxarea are un nou nume: piscina exterioară cu apă sulfuroasă de la Hotel…
Vara aceasta, relaxarea are un nou nume: piscina exterioară cu apă sulfuroasă de la Hotel…

Piscina exterioară cu apă sulfuroasă de la Hotel Olănești & SPA Medical – Redescoperă echilibrul natural, chiar în inima stațiunii.…

CS Vâlcea 1924: Tabăra de Vară 2026 la Șah s-a încheiat cu succes!
CS Vâlcea 1924: Tabăra de Vară 2026 la Șah s-a încheiat cu succes!

Timp de mai multe zile, tinerii șahiști au participat la cursuri intensive, și-au dezvoltat strategia, concentrarea și spiritul competitiv, demonstrând…

Tragedie în Munții Făgăraș: un bărbat din Brăila și-a pierdut viața după ce a căzut…
Tragedie în Munții Făgăraș: un bărbat din Brăila și-a pierdut viața după ce a căzut…

În această după-amiază, în Munții Făgăraș, o drumeție s-a încheiat tragic, după ce un turist în vârstă de 73 de…

Despre replica primarului Mircia Gutău la adresa Clubului de Presă Vâlcea
Despre replica primarului Mircia Gutău la adresa Clubului de Presă Vâlcea

Știți istoria acestei chestiuni. Într-o conferință de presă, Mircia Gutău a formulat că „o mare parte din presă șantajează”. Clubul…

În a doua seară a Festivalului ”Fii Cool la Cule”, la Măldărești, vor urca pe…
În a doua seară a Festivalului ”Fii Cool la Cule”, la Măldărești, vor urca pe…

În perioada 31 iulie-2 august 2026,  la Complexul Muzeal Măldărești, are loc a V-a  ediție a Festivalului „Fii COOL la…