Cine sunt, în realitate, liberalii lui Buican

 

 

 

 

Presa din Vâlcea reușește, muncind de ani buni, să îi schițeze un portret real liderului PNL Vâlcea Cristian Buican.

Gazeta Vâlceană se referă la un episod recent din activitatea politică a acestui clan liberal, că partid nu îi putem spune. Iată ce scrie Crișu Popescu.

”Cel mai mare scandalagiu politic al județului Vâlcea, deputatul liberal Cristian Buican, s-a dat din nou în spectacol duminică, 4 august 2019, la zilele comunelor Budești și Șușani. În urmă cu aproximativ două luni, șeful liberalilor și-a anunțat primarii pe un grup de WhatsApp că el, prințul PNL și suita sa de valeți și domnițe, nu mai urcă pe scenă la zilele comunelor conduse de primari liberali dacă sunt invitați și liderii PSD. Adică i-a pus pe edilii liberali într-o situație imposibilă: aceea de a nu-i mai invita pe președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, pe prefectul Florian Marin (care nu e pesedist cu acte, dar e asimilat guvernului) și pe ceilalți parlamentari ai partidului de guvernământ. Desigur, așa ceva este imposibil într-o societate normală și primarii, oameni civilizați și ancorați în realitățile vieții, invită toate autoritățile administrative ale județului Vâlcea. Așa s-a întâmplat și la Budești, una dintre cele mai performante comune din punct de vedere economic, administrativ și demografic. Primarul PNL Ion Vlădulescu a invitat pe scenă, la ziua comunei, toate autoritățile locale. Buican s-a ofuscat și a lansat o serie de acuzații istericoase la adresa pesediștilor prezenți. Nu s-a urcat pe scenă, dar nu și-a lăsat nici suita să urce, procedând în total dispreț la adresa cetățenilor din Budești. Apoi a scris un text veninos pe Facebook pe care l-a împrăștiat în mediul online ca un veritabil postac ce este. La fel a făcut și la Șușani, localitate condusă tot de un primar liberal, Gheorghe Constantinescu”.

Traian Guminski trage concluziile, pe Facebook.

”Pentru a eroda imaginea PSD și a câștiga la capitolul imagine sau la capitolul voturi liberalii vor evita confruntări directe și punctuale și vor propaga mesaje electorale născute în laboratoarele # rezist! Este mai ușor să strigi.. Muie PSD,, ,, Jos Penalii,,, să declari că nu te urci pe scenă lângă hoții și proștii din PSD și să arunci cu mizerii și minciuni pe facebook .
Ce putea să le spună budeștenilor deputatul Buican? Că în comuna lor nu s-a făcut nimic în guvernarea PSD? Că nu există locuri de muncă și investiții? Că liderul CJ Vâlcea a absolvit o facultate de la bariera Râmnicului? Că liberalii dacă vor ajunge la putere vor pava străzile din Budești cu marmură? Că pensiile și salariile au scăzut? Că impozitele au crescut? Că doamna Vorica Dăncilă este o tanti fără cultură generală?
Cristian Buican este prea hârșit în politică să nu știe că oricare din aceste afirmații nu ar fi folosit PNL. Iar să stai alături pe scenă de niște oameni care pot spune concret ce au făcut pentru localnici și doar să zîmbești nu dă bine.
Este mai util electoral să te plimbi prin mulțime și să arunci zvonuri, dezinformări ,să pui în spinarea PSD tot ceea ce este rău sau nu merge în țara asta! ”
Ziariștii își fac datoria, după aceea electoratul e liber să voteze cu consideră.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…
Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…

Audi Q9 — Card Platinum Aniversar, avantaj de 6.000 € . Cel mai mare SUV din gama Audi. O prezență…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru interimar Attila-Zoltán Cseke Agenția Națională pentru Locuințe, domnului director…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…

Sportul și educația merg mână-n mână pentru viitorul copiilor noștri! La inițiativa Domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu,…

Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…
Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…

DOI ABONAȚI, DOUĂ PREMII ÎN ACEEAȘI FAMILIE! Tombola organizată cu sprijinul partenerului nostru Boromir a avut un deznodământ special. Soțul…

Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…
Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…

Teatrul Anton Pann deschide o nouă stagiune și o face în forță, cu o premieră care promite râsete, surprize și…