Cei mai șmecheri pensionari din Vâlcea

 

 

 

 

 

 

 

Cei mai șmecheri pensionari din Vâlcea au găsit o modalitate șmecheră de a-și mări pensiile cu 50%, înscriindu-se în așa-zisa Uniune a Ziariștilor Profesioniști din România.

Ei nu au fost și nu sunt ziariști, cel mult au scris, din când în când, la vreo gazetă, ca amatori. Nu au lucrat ca ziariști într-o redacție, nu au plătit taxe și impozite din munca de presă. Totuși, folosesc UZPR pentru a-și mări pensiile.

UZPR este o escrocherie care s-a născut la București, pusă la cale de escroci, naivi și oprtuniști. Folosind o lege care mărește pensiile celor care fac parte din uniunile de creație (scriitori, pictori) ei au declarat presa activitate de creație, adică artă.

Oricine a scris sau declară că a scris niște texte în presă, oricine a apărut pe la vreo televiziune locală, cameramanii, purtărorii de cuvânt, toți se înscriu în UZPR și mănâncă banii de la bugetul statului.

Ziariști adevărați sunt puțini în această bandă de profitori.

În această țară în care unii au înființat caritasuri, alții au traficat certificate de revoluționar, UZPR este cea mai odioasă escrocherie fiindcă afectează statutul ziaristului care muncește ca ziarist, fiindcă distruge ideea de presă profesionistă, fiindcă printr-un lanț de șmecherii devin ”ziariști profesioniști” unii care n-au luat în viața lor un salariu din presă.

Scandalul pensiilor speciale este nimic față de această scandaloasă UZPR.

Treziți-vă, români, cineva vă fură banii de pensii.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Indignare maximă în PSD Vâlcea. Președintele Constantin Rădulescu acuză guvernul că a sabotat securitatea energetică…
Indignare maximă în PSD Vâlcea. Președintele Constantin Rădulescu acuză guvernul că a sabotat securitatea energetică…

Trebuie să precizăm mai întâi, pentru a înțelege sensul revoltei de la Vâlcea, că în martie a.c., Ilie Bolojan a…

Festivalul „Fii COOL la CULE!” (31 iulie – 2 august 2026) a ajuns la a…
Festivalul „Fii COOL la CULE!” (31 iulie – 2 august 2026) a ajuns la a…

În perioada 31 iulie – 2 august 2026, la Complexul Muzeal Măldărești, lângă impunătoarele Cule Duca și Greceanu – monumente-simbol…

Locuințe de serviciu pentru cadrele medicale: Conducerea CJ Argeș, vizită de lucru pe șantierul din…
Locuințe de serviciu pentru cadrele medicale: Conducerea CJ Argeș, vizită de lucru pe șantierul din…

Conducerea Consiliului Județean Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public Cristian Puiu, împreună cu primarul Orașului…

Ghidul Călătorului Publitrans: Documentele necesare pentru obținerea și reîncărcarea cardului MIFARE
Ghidul Călătorului Publitrans: Documentele necesare pentru obținerea și reîncărcarea cardului MIFARE

Pentru a simplifica interacțiunea cu ghișeele de vânzare și pentru a evita deplasările inutile, Publitrans 2000 S.A. reamintește utilizatorilor care…

Atenție, piteșteni! SMS-uri false cu parcări TPARK. Nu accesați link-urile primite!
Atenție, piteșteni! SMS-uri false cu parcări TPARK. Nu accesați link-urile primite!

Primăria Municipiului Pitești semnalează existența unei campanii de phishing prin SMS, în cadrul căreia sunt transmise mesaje false ce utilizează…