Locuințe de serviciu pentru cadrele medicale: Conducerea CJ Argeș, vizită de lucru pe șantierul din Ștefănești

Conducerea Consiliului Județean Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public Cristian Puiu, împreună cu primarul Orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, deputatul Remus Mihalcea și reprezentanți ai constructorului au efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul din Ștefănești, unde vor fi construite locuințe de serviciu destinate cadrelor medicale.
Clădirea, cu regim de înălțime P+2E, va conține 24 de locuinţe de serviciu, din care 15 locuinţe cu o cameră (garsoniere) şi 9 locuinţe cu două camere (apartamente), destinate personalului medical care alege să vină să lucreze în județul Argeș, în spitalele din subordinea Consiliului Județean.
Sumele ANL sunt de aproximativ 6,8 milioane de lei pentru construcția locuințelor, la care se adaugă o contribuție a Consiliului Județean Argeș de aproximativ 3 milioane de lei pentru asigurarea utilităților care vor deservi acest complex.
“Suntem la prima vizită pe șantierul locuințelor de serviciu pentru personalul medical din cele 9 spitale administrate de Consiliul Județean Argeș. Este un vis mai vechi, încă din 2016 fiind demarate aceste proceduri. Important este că acum am reușit să începem investiția, iar peste 18 luni sperăm să avem aici cele 24 de locuințe de serviciu, dintre care 9 apartamente cu 2 camere și restul garsoniere. Vreau să mulțumesc tuturor celor care contribuie la acest proiect, primarului Nicolae Velcea, pentru colaborare, echipei de la CJ Argeș și parlamentarilor de Argeș. Este un prim pas pe care îl facem în această zonă, în care încercăm să oferim condiții decente pentru personalul medical care alege să vină să lucreze în spitalele din Argeș.” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
“Este un pas important pentru sistemul medical. Pentru Ștefănești este o investiție foarte importantă, care va fi benefică atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți. Vreau să mulțumesc Consiliului Județean, președintelui Ion Mînzînă și echipei care derulează această investiție. Voi contribui cu tot ceea ce este nevoie pentru finalizarea acestui proiect, pentru că avem nevoie de servicii medicale de calitate pentru toți argeșenii, inclusiv pentru locuitorii orașului Ștefănești.” – Nicolae Velcea, primarul Orașului Ștefănești.
“Este primul proiect de locuințe de serviciu din Argeș pentru medicii din toată țara care vor alege să profeseze în spitalele din județul nostru. Este un proiect de mare anvergură, demarat de Consiliul Județean, un proiect care are ca scop reducerea deficitului de personal medical din spitalele noastre.” – Remus Mihalcea, deputat de Argeș.
Durata de realizare a locuințelor de serviciu – ANL este de 21 de luni (proiectare și execuție lucrări), iar durata de implementare a obiectivului de investiție privind asigurarea utilităților care vor deservi acest complex este de 8 luni (proiectare și execuție lucrări).
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…
Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…

Audi Q9 — Card Platinum Aniversar, avantaj de 6.000 € . Cel mai mare SUV din gama Audi. O prezență…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru interimar Attila-Zoltán Cseke Agenția Națională pentru Locuințe, domnului director…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…

Sportul și educația merg mână-n mână pentru viitorul copiilor noștri! La inițiativa Domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu,…

Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…
Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…

DOI ABONAȚI, DOUĂ PREMII ÎN ACEEAȘI FAMILIE! Tombola organizată cu sprijinul partenerului nostru Boromir a avut un deznodământ special. Soțul…

Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…
Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…

Teatrul Anton Pann deschide o nouă stagiune și o face în forță, cu o premieră care promite râsete, surprize și…