Este pentru prima oară când mi se pare că în Vâlcea sunt mai mulţi candidaţi valoroşi decât locuri în Parlament pentru judeţ.
Iată cazul lui Eugen Neaţă !
Stă pe locul patru pe lista PSD, ceea ce înseamnă că dacă îl vreţi parlamentar trebuie să veniţi la vot, fiindcă Neaţă ajunge deputat doar dacă PSD câştigă fabulos la Vâlcea.
Nu ar fi imposibil, mai ales ţinând seama de căderea, depresia şi deznădejdea liberalilor.
Dincolo însă de calculele electorale, de ia ori nu ia, de intră, nu intră, vreau să fac o afirmaţie clară.
Eugen Neaţă are cel mai bun CV dintre toţi candidaţii vâlceni din anii 90 încoace.
Mai mult.
Eugen Neaţă are una dintre cele mai frumoase cariere profesionale din câţi locuitori are acest judeţ.
Aş spune două lucruri, aşa, mai de culoare.
Primul, că şi eu mă consider, cu scuzele de rigoare, tare la CV, studii pe afară, expert într-un domeniu interesant, o grămadă de cărţi publicate, dar Eugen Neaţă mă bate. Sigur, suntem pe piste diferite, dar mă bate.
La cât orgoliu am eu, mă gândesc cât orgoliu o avea el, dar din câte am văzut, omul este cu picioarele pe pământ.
Al doilea lucru este că Eugen Neaţă a parcurs o carieră modernă, are facultăţi şi masterate în domenii cheie ale vieţii contemporane, are funcţii de conducere accesate treaptă cu treaptă, ca mai spre vest, nu ca pe la noi.
Sunt pe la un anumit partid de frumoşi şi liberi unii care ar da orice să aibă pe sfert cariera lui Eugen Neaţă.
Acest lucru e important fiindcă omul – ofiţer superior, doctor în Drept – ştie ce legi cu impact social ne trebuie.
Dar presupunând că nu ar avea nici atâta expertiză – şef al Poliţiei Vâlcea, expert în managementul strategic al afacerilor interne – Eugen Neaţă ar avea ceva ce nu au mulţi.
Carisma !
Neaţă este cel mai carismatic dintre candidaţii acestei ture din judeţ.
Om liber în gândire şi acţiune, stapân pe sine dar şi politicos fără a fi pedant, Eugen Neaţă este un tip fermecător. Poate că asta contează cel mai mult, mai mult chiar decât cărţile, masteratele sau doctoratele.
La Vâlcea, de data asta, sunt mai mulţi candidaţi buni decât locuri în Parlament. Cine îl vrea pe Eugen Neaţă deputat de Vâlcea trebuie să vină neapărat la vot.
E ca şi cum ar candida independent, deşi nu e cazul, fiind pe lista PSD, susţinut de Mircia Gutău.
Apropo, observ că Gutău se pricepe la oameni.
În fine, succes Eugen Neaţă !
Gheorghe Smeoreanu
Lasă un răspuns