Aproape 2 kilometri de plase ilegale, scoase din râul Olt. Acțiune a jandarmilor vâlceni împotriva braconajului

Ieri, 8 aprilie, jandarmii vâlceni, împreună cu reprezentanții Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, au intervenit pe râul Olt pentru a preveni și combate pescuitul ilegal.

În jurul orei 11:30, la aproximativ un kilometru în aval de CHE Zăvideni, oamenii legii au descoperit mai multe plase interzise întinse în apă, împreună cu o ambarcațiune folosită la pescuit și cantitatea de pește prinsă în acestea. În total, au fost ridicați aproximativ 1.800 de metri de plasă.

Tot în timpul acțiunii, un bărbat de 64 de ani a fost depistat folosind o barcă neinscripționată corespunzător și nu respecta condițiile de pescuit comercial.

Reprezentanții AJVPS Vâlcea au ajutat la scoaterea plaselor și a ambarcațiunii, pentru a proteja peștele și echilibrul natural al râului.

Jandarmii le reamintesc iubitorilor de natură că pescuitul trebuie făcut respectând legile și condițiile permiselor, iar folosirea plaselor interzise este ilegală. În plus, în perioada 9 aprilie – 7 iunie este prohibiție generală, când pescuitul în habitatele naturale este interzis.

Acțiunile vor continua, pentru a proteja mediul și resursele naturale din județ

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Deputatul Eugen Neață, prezent la ”Zilele Recoltei”, sărbătoarea roadelor, belșugului și a hărniciei în Râmnicu…
Deputatul Eugen Neață, prezent la ”Zilele Recoltei”, sărbătoarea roadelor, belșugului și a hărniciei în Râmnicu…

O dată, într-un an! Săptămâna trecută s-a încheiat la Râmnicu Vâlcea cu o sărbătoare de neuitat. De la an la…

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Sectorului Govora, subzona Pietrari
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Sectorului Govora, subzona Pietrari

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Primarul Constantin Bărzăgeanu, de Ziua Educației: La mulți ani tuturor cadrelor didactice din comuna Mihăești…
Primarul Constantin Bărzăgeanu, de Ziua Educației: La mulți ani tuturor cadrelor didactice din comuna Mihăești…

𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 – 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥ă 𝐚 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞𝐢 ș𝐢 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 Educația ne ajută să descoperim lumea, să ne…

APAVIL SA scoate la concurs un post de electrician în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de electrician în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: – proba scrisă se va susține în…