„Crosul lalelelor”, evenimentul sportiv al primăverii în Pitești: traseu de 2 km și premii pentru toți

Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, împreună cu FC Argeș și CSM Pitești, invită piteștenii la mișcare în aer liber, prin „Crosul lalelelor”, eveniment inclus în programul Simfoniei Lalelelor.

Competiția se va desfășura duminică, 19 aprilie 2026, cu startul la ora 10:00. Participanții se pot aduna și înscrie începând cu ora 9:30, în fața Palatului Copiilor din Trivale. Traseul de aproximativ 2 km pornește din fața Palatului Copiilor și se încheie pe platoul din fața Primăriei.

Evenimentul este deschis tuturor iubitorilor de mișcare, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire fizică. Participarea se face pe propria răspundere, din punct de vedere al stării de sănătate.

Toți cei înscriși vor primi tricouri și diplome, iar cei mai rapizi vor fi recompensați cu premii pe categorii: U14, U20 și seniori, fete și băieți. De asemenea, vor fi acordate cupe speciale pentru cel mai tânăr și cel mai vârstnic participant.

„Crosul lalelelor” își propune să promoveze alergarea și un stil de viață activ, într-un cadru festiv, alături de comunitate, celebrând primăvara piteșteană.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Deputatul Eugen Neață, prezent la ”Zilele Recoltei”, sărbătoarea roadelor, belșugului și a hărniciei în Râmnicu…
Deputatul Eugen Neață, prezent la ”Zilele Recoltei”, sărbătoarea roadelor, belșugului și a hărniciei în Râmnicu…

O dată, într-un an! Săptămâna trecută s-a încheiat la Râmnicu Vâlcea cu o sărbătoare de neuitat. De la an la…

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Sectorului Govora, subzona Pietrari
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Sectorului Govora, subzona Pietrari

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Primarul Constantin Bărzăgeanu, de Ziua Educației: La mulți ani tuturor cadrelor didactice din comuna Mihăești…
Primarul Constantin Bărzăgeanu, de Ziua Educației: La mulți ani tuturor cadrelor didactice din comuna Mihăești…

𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 – 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥ă 𝐚 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞𝐢 ș𝐢 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 Educația ne ajută să descoperim lumea, să ne…

APAVIL SA scoate la concurs un post de electrician în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de electrician în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: – proba scrisă se va susține în…