,

Accident grav pe DN 7, la Călimănești: un piteștean de 19 ani a murit, patru pasageri au ajuns la spital

Dimineața de astăzi a început tragic pe DN 7, în orașul vâlcean Călimănești. În jurul orei 06:00, un grav accident rutier s-a produs între un autoturism și un TIR, impactul fiind fatal pentru șoferul mașinii.

Potrivit polițiștilor, un tânăr de 19 ani, din municipiul Pitești, aflat la volanul autoturismului (se întorcea de la Sibiu, se pare), s-ar fi angajat într-o depășire și a intrat în coliziune frontală cu un TIR condus de un bărbat de 56 ani, din județul Giurgiu, care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului violent, șoferul autoturismului a rămas încarcerat. La fața locului au intervenit de urgență pompierii vâlceni, care l-au extras rapid dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Tânărul a fost predat inconștient echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori și medici, viața acestuia nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul la fața locului.

În același autoturism se mai aflau patru pasageri. Aceștia au fost răniți în accident, însă erau conștienți și cooperanți, fiind transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Vâlcea pentru îngrijiri medicale.

Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia de pe DN 7.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…
Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…

Un județ mai puternic, cu bani europeni – de la Bruxelles! ​Particip în aceste zile la cea de-a 173-a sesiune…

Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut
Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut

Un tânăr de 23 ani, din Albota, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat iubita,…

Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat
Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat

Un tânăr de 25 de ani din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tâlhărie,…

APĂ CANAL 2000 angajează zidar
APĂ CANAL 2000 angajează zidar

Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs…

Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…
Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…

Biserica din Urșani – lucrări de restaurare și reabilitare în valoare de 1,8 milioane de euro Biserica din Urșani, monument…