Călin Georgescu, o reptilă care mușcă din sufletul României

Călin Georgescu seamănă tot mai mult cu o reptilă care stă ascunsă sub o piatră și iese atunci când are ceva de mușcat, om bun sau om rău, nu contează. De data asta, Georgescu și georgiștii au mușcat din Sărbătoarea Unirii Principatelor Române, huiduind Imnul Național chiar la mormântul Soldatului Necunoscut, despre care soldat ei cred, în mod cert, că e necunoscut deoarece nu i s-au găsit în buzunare actele de identitate. Georgiștii au huiduit, la București, Focșani și Iași tot ce mișcă, dacă apărea Cuza în persoană l-ar fi huiduit și pe el fiindcă ei nu știu decât vag cine e Cuza Vodă.

 

E o banalitate să spunem că există români proști, fiindcă există proști în rândul tuturor popoarelor. Ridicăm din umeri a neputință și ni se înnegurează sufletul deoarece știm că nu avem nicio șansă cu acești oameni, nu îi putem determina să aibă discernământ. Gândirea critică, al cărei rod este discernământul, presupune exercițiu mental, dar și caracter, efort al creierului, dar și capacitatea de a nu te vedea ca fiind singurul depozitar al adevărului, de a nu te socoti o mică zeitate, ci un om supus greșelii, de a te întreba dacă nu cumva tu ești vinovat dacă ți se întâmplă ceva rău și abia apoi statul al cărui membru ești.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…
Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…

Un județ mai puternic, cu bani europeni – de la Bruxelles! ​Particip în aceste zile la cea de-a 173-a sesiune…

Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut
Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut

Un tânăr de 23 ani, din Albota, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat iubita,…

Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat
Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat

Un tânăr de 25 de ani din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tâlhărie,…

APĂ CANAL 2000 angajează zidar
APĂ CANAL 2000 angajează zidar

Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs…

Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…
Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…

Biserica din Urșani – lucrări de restaurare și reabilitare în valoare de 1,8 milioane de euro Biserica din Urșani, monument…