Suntem la Râmnic, acum o sută de ani…

„În prăvălia de pe colț și-a avut cafeneaua Ilie Niculescu-Țiganu. Un comerț simplu, bănos și care nu cere capital. Iarna, în special, cafenelele sunt pline de clienți care vin să mai treacă vremea ori pur și simplu să se încălzească. Ele au fost întotdeauna la noi ceea ce erau cluburile în Apus.

Mulți nu se mărgineau însă să bea o cafeluță foarte gustoasă ori un ceai, să asculte cele mai proaspete noutăți ale zilei sau să joace table, tabinet, domino ori biliard fară nici un interes, decât cel mult cu obligația pentru cel ce a pierdut să plătească el taxa jocului și consumația.

Stăpâniți de patima jocului și lacomi de câștig fără muncă, ei deveneau adevărați stâlpi ai cafenelelor și erau nelipsiți din aceste localuri ziua și noaptea. Și fiindcă jocurile de noroc pe bani erau strict interzise, patronul avea grijă să amenajeze pentru asemenea clienți grași o odăiță mai dosnică, unde puteau să joace fără grijă nirghilerus și ghiulbahar, jocurile cele mai ruinătoare din câte existau.

De călcările inopinate ale Poliției nu aveau nici o grijă, fiindcă organele polițienești știau ce se întâmplă, dar se lăsau bucuros mituite de patron și închideau ochii. Palizi și livizi din cauza aerului viciat și otrăvit de fumul de tutun, pe care-l puteai tăia cu cuțitul, nedormiți, cu ochii tulburi și cu părul vâlvoi, acești nefericiți prinși în mrejele patimii lor distrugătoare, își pierd folosul zilelor și odihna nopților, măcinându-și sănătatea și risipindu-și averea.

E greu să-și închipuie cineva ce bănet se pierdea la nirghilerus, unde o singură aruncătură de zar costa adesea mii de lei.

Firește, unii erau mai norocoși, alții mai puțin norocoși, dar singurul care nu pierdea niciodată,ci întotdeauna câștiga era cafengiul. Aceasta însă încazul când era un om cuminte și nu era stăpânit și el de patima jocului, fiindcă atunci i se ducea tot câștigul pe gârlă și mai pierdea și ce avea în buzunar.

De obicei, cafegiii se mărgineau să dea impuls jocului și să-i antreneze pe clienți, după care se retrăgeau foarte pridenți, sub pretext că sunt ocupați”, scrie Nicolae Angelescu. (Plimbări și mici excursii în Râmnicu-Vâlcei – Nicolae Angelescu. Ediție îngrijită de Liliana Beu.Editura BIBLIOSTAR, Râmnicu-Vâlcea, 2014)