Să pornim cu adevărul și anume că situația pe plan mondial e groasă. Tehnologia avansează, iar calculatoarele și roboții vor înlocui de azi pe mâine sute de milioane, apoi miliarde de lucrători umani.

Pe termen mediu, în România, mulți dintre cei care nu știu să lucreze cu un computer nu își vor mai găsi resurse pentru un nivel de viață la care sperau. Nimeni nu știe ce se va întâmpla cu acești oameni.
Nu știu ce se va întâmpla nici Iohannis, Cîțu sau Orban, nici Ciolacu, Dâncu sau George Simion.

Dilema este între a înscrie definitiv țara pe orbita globalismului în speranța că ne vom descurca și noi așa cum se vor descurca și americanii, nemții, francezii, ori a trage de timp pentru a vedea ce se mai întâmplă.

Diferența dintre polii politicii din România la asta se reduce: vindem tot pentru a ne agăța de coada unui viitor care decolează sau mai păstrăm câte ceva pentru a justifica faptul că mai avem încă o țară? Încercăm să mai construim cu forțe proprii sau mai bine îi lăsăm pe români să plece unde vor vedea cu ochii pentru a se salva atunci când va veni taifunul economic?

Citiți continuarea articolului AICI.