Şocant ! Senatorul Laurenţiu Coca, înjurat şi escrocat de interlopul Lăbuş

Scandal imens în Vâlcea. Mai mulți politicieni , precum și ofițeri de Poliție sunt suspectați că îi asigurau protecția interlopului ”Lăbuș”, pe numele său real Mihăiță Obreja.

”Victimelor le erau prezentate şi relaţiile pe care liderul O.M. le avea în mediul politic, al organelor judiciare şi al factorilor de decizie administrativă la nivel local, creând astfel acestuia o imagine de persoană protejată”, se menționează într-un Comunicat al DIICOT.

Surse judiciare precizează că este vorba despre cel puțin un șef din Poliția Vâlcea, dar și mai mulți politicieni.

Grupul coordonat de ”Lăbuș” se ocupa de cămătărie cu dobânzi care creșteau  până la valori exorbitante, iar printre acuzațiile oficiale se numără șantajul, înșelăciunea, spălarea de bani, evaziunea fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat.

Mai mulți oameni de afaceri din Oltenia au fost escrocați de grupare, iar DIICOT efectuează percheziții și în București, în legătură cu acest caz.

Unul dintre oamenii politici al cărui nume a fost vehiculat este al senatorului Laurenţiu Coca. Într-o stenogramă publicată de laraport.ro, senatorul este intimidat de interlop:

Mihai Obreja: „Bă, eşti chiar futut, chiar vrei să ne certăm?”

Laurenţiu Coca:”Sunt într-un birou, te sun imediat cum ies de aici, am zis.”

Mihai Obreja:”Bă, lasa-mă mă în p.. mea Laurenţiule, dă-mi mă banii care ţi-am dat, du-te în morţii mă-tii, dă-mi banii care ai venit în casă şi mi-ai luat! Ce tot mă fuţi pe mine mă! Du-te la ăla şi ia-ţi maşina şi vinde-ţi maşina; Plângeai pe stradă, plângeai pe stradă, Laurenţiule, dom’ne că îmi intră cec, îmi intră cec, că mă nenoroceşte, adu-ţi aminte! Bă Laurenţiule, de 4 ani sunt banii mei, sunt la tine, ţie în mână ţi i-am dat! Ai curaj să zici că nu ţi-am dat ţie în mână?”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Atenție, șoferi! Restricții pe un tronson al DEx12. Traficul va fi deviat spre DN65
Atenție, șoferi! Restricții pe un tronson al DEx12. Traficul va fi deviat spre DN65

Șoferii care circulă pe Drumul Expres 12 trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de miercuri, 17 iunie.…

Sfârșit tragic pentru un biciclist. Bărbatul a murit după ce a căzut într-un șanț
Sfârșit tragic pentru un biciclist. Bărbatul a murit după ce a căzut într-un șanț

Un bărbat de 59 ani și-a pierdut viața, în urma unui accident petrecut pe strada Principală din localitatea vâlceană  Geamăna.…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 
Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 

DE PE TERENUL DE FOTBAL, DIRECT LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI!  ONORAȚI ȘI MÂNDRI: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României!  Astăzi a…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator vacant în cadrul  Formației Intervenții, Reparații…