SCANDAL SEXUAL. Presa din Argeş îl salvează pe preşedintele libidinos. Cel mai bun articol

florin tecau

După ce săptămânalul Ancheta a publicat pe o duzină de pagini transcrierea unor convorbiri pe teme sexuale dintre preşedintele Consiliului Judeţean Florin Tecău şi o jurnalistă sub acoperire, presa din Argeş pare a-i ţine partea bărbatului. Foarte talentatul editorialist Mihai Alexandrescu a publicat un articol antologic pe care îl preluăm aici.

Nu mai e mult până când argeşenii vor spune Je suis Florin Tecău.


 

 

Daţi-mi perversul! Unde-i perversul?

 

M-am săturat de sexgate-uri din astea plictisitoare, clasice. 

Un politician se dă la o muiere, îi zice că vrea să-i vadă ţâţele şi apare în presă. E prea banal, chiar nu se poate mai mult de-atât? Platitudini din astea am mai văzut la Emil Constantinescu, la Bill Clinton… 

Frumos ar fi fost – în secolul XXI – să citim şi noi ceva pervers. Faze din astea cu „Vorbeam de pulă, ca să ţi-o doreşti!” haleam în liceu, la chefuri, când plecau părinţii de acasă. 

„Aş vrea să-ţi văd pizda” cred că i-a spus orice băieţel normal, în spatele blocului, colegei lui de bancă, în clasa a opta. 

„Mi-ai sculat-o” poate fi, cel mult, o constatare amuzantă.

Astea-s banalităţi erotice care ne jignesc câmpul imaginaţiei nouă, bărbaţilor – cum să mă exprim? – ceva mai inspiraţi. 

S-o luăm cu începutul. O dată cu primele erecţii, mai ales în adolescenţă, un băiat e doar o prelungire inutilă a propriului penis. Ţi se scoală şi ţi se scoală iar. Altceva nu ţi se mai întâmplă. Vrei să dai la buci ca un iepure turbat. Nici nu mai mănânci. Când vezi o pereche de ţâţe mişto pe stradă, ameţeşti ca beat şi te duci după ele, împleticindu-te, chiar dacă perechea aia de ţâţe merge să-şi cumpere pătrunjel din piaţă. Nimic nu mai are importanţă pe lume. 

La peste 50 de ani nu mai e chiar aşa. Te rafinezi. Vrei şi tu chestii sofisticate. Un aparat de electrocutat sfârcuri. Un BDSM elegant. Un squirting până în tavan. Un club drăguţ de swingers. Două surori gemene şi mama lor care e o MILF-ă de înţepeneşti. Nişte cleştişori pentru labii. Un gang-bang interrasial, să răsune oraşul. Mă rog. Se presupune că ai evoluat.    

Florin Tecău a fost atât de decent, încât dacă n-ar fi fost preşedinte de CJ şi ar fi fost actor de filme porno, l-ar fi dat scenaristul afară pe motiv de mediocritate. 

 

De la această mediocritate îl salvează doar faptul că e politician. Fiindcă, na! De la un tip care poartă costum-cravată şi vorbeşte despre legi, nici nu te aştepţi să acţioneze altfel dpdv erotic. Te aştepţi să zică banalităţi de genul: „Vreau tzâtzele” sau „Oricum mi se scoală rar.”

Or, eu n-am văzut nici cătuşe, nici bice, nici aparate de electorcutat sfârcuri, nici dopuri anale din plexiglas mov transparent, nici BDSM… 

Am văzut un bărbat care avea chef de sex cu o femeie. 

Unde-i perversul? 

Unde e rafinatul erotic? 

Întrebarea este, de fapt, mult mai simplă: unde e ştirea?

Că tipa aia era, de fapt, o gaşcă de ziarişti???

În cazul ăsta, cine-i perversul???

Aud? Cine?

PS

Şi ăsta e un pamflet. Dacă tot se poartă pamfletul.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea
Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea

Ion Antonescu, șeful executiv al AJVPS Vâlcea, a umplut presa locală de comunicate, care mai de care mai voit sofisticate.…

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional
Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut…

Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile
Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile

De sâmbătă, 13 iunie 2026, intră în vigoare o serie de modificări importante în legislația privind ordinea și liniștea publică,…

Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, peste două săptămâni, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor…

Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…
Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…

În perioada 20 – 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești…