Nicușor Dan încearcă să-l extragă pe Mesia Reformatorul din PNL și să-l interneze la Bălăceanca

Pentru că un nebun politic se ocupă de un an de zile de distrugerea țării, președintele încearcă să-l prindă și să-l interneze la Bălăceanca.

 

Desigur, nebunul, ca orice nebun, nu se va lăsa ușor prins, va face crize catatonice și spume la gură, însă faptul că va sfârși în cămașă de forță este inevitabil.

 

Adevărul este că nu se mai putea cu Bolojan, dezvoltase delirul că ar fi salvatorul României și inventase un PNL ce semăna izbitor cu o sectă. Efectele economice și sociale au fost dezastruoase, iar jocul politic în favoarea Germaniei și Franței și împotriva SUA, prea bătător la ochi. Nu exclud, de asemenea, ca serviciile să aibă dovada că au fost primite recompense financiare substanțiale, deoarece Bolojan s-a comportat cu îndârjirea celui care a luat jumătate din bani înainte și trebuie musai să comită crima.

 

Mergând cu Veștea, președintele Nicușor Dan salvează PNL, îl scoate din zona paranoică și mesianică, iar liberalii îi vor mulțumi mai târziu.

 

Desigur că pe Adrian Veștea îl recomandă funcția de prim-vicepreședinte al PNL, nu altceva. Omul a fost mâna dreaptă a lui Aristotel Căncescu, condamnat pentru corupție, dar asta nu contează în ecuație.

 

A intervenit Nicușor Dan în viața internă a PNL? Evident că da, nici nu se putea altfel, partidul trebuia trepanat și să i se scoată lobul bolojenist din creier pentru a se însănătoși.

 

Vor urma, desigur, crize nemaivăzute, zvârcoliri cu spume la gură, posedatul nu se va lăsa ușor îmbrăcat în cămașa de forță. Trebuie momit, luat cu binișorul, ceea ce Veștea a început să facă declarând:

 

”Vreau să le spun colegilor mei liberali un lucru limpede: ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate. Responsabilitatea de a duce mai departe reformele începute de guvernul condus de Ilie Bolojan. Responsabilitatea de a confirma că PNL își asumă guvernarea atunci când România are nevoie de stabilitate. Responsabilitatea de a demonstra că suntem partidul care își asumă deciziile importante pentru România”.

 

Prin decizia anunțată duminică dimineața, Nicușor Dan a devenit cel mai jucător președinte, confirmând zicala că mâța blândă zgârie rău.

 

Procesul politic din zilele următoare va consta în încercarea oamenilor de bine de a-l împacheta pe Bolojan și în zbaterea dementă a acestuia pentru a se elibera din strânsoare. Nu este sigur cine va câștiga, cu toate că specialiștii din umbră, colegii lui Predoiu, i-au garantat președintelui victoria. Depinde de cât de încarnată este boala vacii nebune în partidul Brătienilor. Prespunând că Bolojan va fi sedat și încartiruit, vom avea un guvern al partidelor prooccidentale și normalitatea alungată pe ușă se va întoarce pe fereastră.

 

Este de urmărit de către cei interesați de boli politice modul în care PNL va răspunde la tratamentul aplicat prin noua decizie a președintelui. Dacă va da semne de recăpătare a facultăților mentale, așa cum este de așteptat, va fi totul bine, iar PSD și UDMR vor vota guvernul, iar dacă nu, singura speranță care mai rămâne este foamea USR de putere. Ar fi scenariul cel mai distrugător pentru liberali, acela de a rămâne cu Bolojan atârnat de gât, în vreme ce trotinetiștii să accepte guvernarea.

 

La ora la care scriu acest articol, anumite zone din PNL dau semnale că răspund la tratament. Apar primele mesaje de susţinere pentru Adrian Veştea. Primarul Braşovului, George Scripcaru şi deputatul Răzvan Prişcă au transmis mesaje de susţinere pentru cel nominalizat de către Nicuşor Dan pentru funcţia de premier. „Colegul meu, Adrian Veștea, a fost desemnat premier. Pentru mine, ca primar al Brașovului, este o veste bună”, a conchis Scripcaru, iar întrebarea care se pune este: ce să facă acum Bolojan, să înceapă să-i dea pe toți afară, unul câte unul, imediat ce vor susține ideea lui Nicușor?

 

Pentru că este spectacol, zic să-l savurăm. Iată-l pe Ciprian Ciucu interpretând aria celui părăsit în iubire: ”Adrian, sunt cuvinte fără rost. Ai complotat împotriva colegilor tăi. Ai complotat și ai trădat încrederea noastră a tuturor. Am aflat din presă. Tu știai de joi, de când nu ai venit la ședință. Urât! Foarte urât!”, a afirmat Ciprian Ciucu.

 

La rândul ei, Raluca Turcan, înțelegând că singura ei posibilitate de a rămâne relevantă este ca anormalitatea să continue, îi dă cu poșeta în cap lui Veștea: „Ştiam că în partid există oameni care au împărtăşit aceleaşi preocupări, reflexe şi interese cu PSD. Au stat împreună şi la masa avantajelor personale sau de grup. Dar ceea ce s-a întâmplat acum depăşeşte orice aşteptare. Faptul că un prim-vicepreşedinte al partidului acceptă o funcţie fără o discuţie cu preşedintele partidului spune multe despre caracter. Adrian Veştea a fost ales în Congres în echipa lui Ilie Bolojan. Loialitatea nu este un concept facultativ într-o echipă. Cum ar fi să ne construim viaţa în jurul unor asemenea coechipieri?”

 

Până la ora prânzului, Alina Gorghiu nu a cuvântat pe rețelele de socializare și ne-o închipuim căzută adânc pe gânduri. Glumă!

 

Reformatorul de la Oradea este așteptat să se întoarcă de la Chișinău cu instrucțiuni. Nicușor Dan încearcă să-l extragă pe Mesia Reformatorul din PNL și să-l interneze la Bălăceanca.

 

La o ambasadă e liniște, la două, e panică.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

Distribuie:

3 răspunsuri la „Nicușor Dan încearcă să-l extragă pe Mesia Reformatorul din PNL și să-l interneze la Bălăceanca”

  1. Avatar Profanul
    Profanul

    Vom avea o singura destinatie. Urmeaza sosirea FMIului cu peronul pe partea dreapta!

  2. Avatar nepotul lui schneider
    nepotul lui schneider

    Excelent articol. Demonul socialist e în extaz ziaristic ca pe vremea când tot judeţul Vâlcea era e în stare de comă (telefoanele , telegraful, erau în stare pură de alarmă, n.e.) când „maestrul S” ieşea în trombă din biroul său de la „Orizontul” spre nu ştiu care ţinătă paralizată de spaimă din teren. = Reiau aici un comment pentru un cotidian HD : „Percepţia vizuală ne trage un şut în cur în momentul în care realizăm la o reluare că Neicusorul(Mister Dan) se aşează tardiv, precum îi e numai lui ceva atât de „natural”, în măreaţă aşteptare, în poza indicată de regizorul cadrului( COTROCENI, 9 A CLOCK, IN THE MORNING! n.e.) = Modul în care îşi pozează piciorul drept, ca în portretele realizate de pictorii curţilor regale ocidentali (nu facem nici o trimitere la un personaj cu sânge albastru anume, poza este ceva clasic în istoria artelor plastice imperiale & universale, n.e.)”

    Dl Lucian Marin, de ce folositi un pseudonim ?

    1. Avatar nepotul lui schneider
      nepotul lui schneider

      Nu e atât de pseudo pe cât pare pseudonimul Nepotul lui Schneider(cel garantat sau nu ca un drept la anonimat anonimat de redacţia „Criterii Naţionale”, ca orice pseudonim, de altfel, n.e.). Ca un fel de răspuns pentru indiscxreţia dumneavoastră prozaică: Bunica din partea mamei se numea Schneider.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…