Facebook a luat-o de păr pe dna Tatiana Niculescu Bran

Purtătorul de cuvânt al Președinției, dna Tatiana Niculescu Bran, a postat pe Facebook o serie de observații cu privire la atmosfera din Palatul Cotroceni.

Ideea de bază era că palatul este îmbâcsit, cu birouri întunecate mobilate în stil comunist, iar relațiile dintre funcționari sunt rigide, ierarhizate într-un mod absurd.

Postarea dnei Niculescu Bran mi s-a părut excelentă.  Nu poți lucra în felul pe care îl pretinde secolul XXI trăind într-o atmosferă din altă epocă. Mintea nu va lua cele mai bune decizii dacă este pusă într-un context care nu se potrivește cu realitatea contemporană.

De 50 de ani există o teorie care spune că dacă între text și context, între conținut și formă, între vorbă și faptă sunt contradicții, atunci schizofrenia bate la ușă.

Ce să vezi însă, postarea la care mă refer a stârnit un val de comentarii răutăcioase pe Facebook, de la internauți care nu au vrut să înțeleagă nimic, ci doar să arate că nu sunt de acord cu nimic.

„Lăsati doamnă perdelele și alte detalii de la Cotroceni căci nu de asta am stat zeci de ore la coadă să votam, nu asta ne interesează” , scrie cineva.

Un alt comentariu sună astfel:

“Nu aveți voie sa dați nici un amănunt din interior, din motive de siguranță națională. Pentru o astfel de postare, în SUA plecați in secunda următoare. Aveam alte așteptări de la colaboratorii lui Iohannis,nu pentru asta am stat 7 ore la coada.”

Facebook a luat-o de păr și a târnosit-o pe dna Tatiana Niculescu Bran.

Situația mi se pare foarte grăitoare pentru ceea ce se va întâmpla cu Klaus Iohannis.

Facebook trăiește din plin certitudinea că rețeaua l-a făcut președinte pe omul de la Sibiu. 

Așa și este.

Lui Klaus Iohannis și oamenilor săi le va fi greu să se descurce încercând să le facă pe plac, la orice pas,  celor care au conturi în rețeaua de socializare.

În general, în viață, este greu să-l mulțumești pe acela care pretinde că te-a făcut om. 

Când cei care pretind că te-au făcut om sunt în număr de câteva milioane și au conturi pe Facebook, atunci situația devine foarte dificilă.

Atât de dificilă încât începi să te întrebi dacă e bine ca rețelele de socializare să pună președinți de țară.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea
Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea

Ion Antonescu, șeful executiv al AJVPS Vâlcea, a umplut presa locală de comunicate, care mai de care mai voit sofisticate.…

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional
Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut…

Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile
Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile

De sâmbătă, 13 iunie 2026, intră în vigoare o serie de modificări importante în legislația privind ordinea și liniștea publică,…

Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, peste două săptămâni, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor…

Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…
Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…

În perioada 20 – 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești…