Am petrecut noaptea dintre ani acasă, cu nevasta, cu câinii lângă noi, la gura sobei. De când moda pocnitorilor și a bombelor sonore numite artificii a căpătat proporții infernale, nu mai putem pleca la vremea sărbătorilor de iarnă fiindcă trebuie să avem grijă de câinii noștri, care se panichează, încearcă să se ascundă în gaură de șarpe și riscă să facă infarct. Câinii mari vor să rupă uși, porți, garduri, să fugă undeva, departe de canonadă. Nu înțeleg care este bucuria pe care o au unii de a da cu petarde continuu, din ajunul Crăciunului și până după Sfântul Ion, dar tare mă tem că acest obicei îl au mai ales cei abonați la ajutorul de șomaj și alte ajutoare sociale. Fenomenul exprimă o stare rudimentară de civilizație și cultură, iar sistemul de învățământ poate fi arătat cu degetul pentru atitudinea sălbatică a unor oameni față de animale.

Îmi cer scuze că am început astfel și m-am luat cu vorba, dar mă sufoc de fiecare dată de indignare văzând că legea rămâne neclară, iar unii confiscă strada și cartierele de sărbători semănând teroare în rândul posesorilor de câini.

Altul este subiectul articolului, nici nu știu cum am ajuns să vorbesc despre petarde.

Citiți continuarea articolului AICI.