Din nou si din nou, Cristian Tudor Popescu ataca Biserica Ortodoxa. Sec, din rarunchi, cu pofta, cu rictusul macelarului care loveste taurul intre coarne inainte sa-l injunghie si sa-l tarasca la feliat. L-as ignora cu blandete, daca n-ar face victime printre oameni de buna-credinta.

Ce zice acest domn, in cuvinte putine: ca BOR este o corporatie, al carui singur obiect de activitate este sa faca bani folosindu-se de ignoranta oamenilor, ca tine oamenii in intuneric si-i inseala. Ca statul trebuie sa rupa cu biserica, ierarhii si preotii, acestia fiind niste banditi. Desigur, cuvintele lui Popescu sunt mult mai acide, nu doar constata, ci provoaca, instiga la ura, tot asa, din rarunchi.

Opinia mea despre acest Popescu se stie, am mai spus-o. Nu a avut sansa sa citeasca prea mult, inainte de 1989, iar, dupa 1990, cu atat mai putin. Iar cand cineva, cu profil de macelar, intra in medii mai elevate, se declanseaza mecanismul de ura si razbunare. Se inchide in nihilism. In justitiarism. Omul rebel, al frondei. Da cu cutitul. Si a tot dat, de un sfert de veac, domnul Popescu tot da cu cutitul. Mai intai, cam cincispe ani, de la „Adevarul”, vechea „Scanteie” a PCR, la care domnul Popescu s-a trezit director-sef chiar in 1990, pana la plecare, parca prin 2005. Apoi, de la „Gandul”, si tot mereu la toate televiziunile, pe rand, ca un fel de dascal al natiunii. Un fel de Nicolae Iorga, nu-i asa?

Domnule Popescu, acum, cand toata lumea vrea ceva nou, dupa 25 de ani, nu te simti putin prafuit, nu crezi ca ar fi bine si d-ta, ca si altii, sa mai iesi putin la pensie, ca doar ai fost actor al acestui rastimp, ai tot dat, in stanga si dreapta, si nu s-a vazut ca ai facut ceva bine, ai o responsabilitate si d-ta! Ce zici? Cum esti relativ tanar, vrei sa spui ca ne vei mai certa inca 20 de ani?

Eu cred ca Biserica poate sa astepte si acel moment, al despartirii. Din ce se vede, domnul Popescu va merge la crematoriu, fara popi. Iorga nu a mers. Dar, pana atunci, d-le Popescu, ii lasi pe altii sa creada ca exista si o forta a iubirii, dincolo de viata si de moarte, care guverneaza mai presus de fire? Lumea aceasta a sperantei si dragostei, pe care preotii o slavesc in biserici, la liturghie, de sute si sute de ani, neincetat, prin urgiile vremurilor, e atat de pretioasa! Mai pretioasa decat guverne si partide, care slujesc altor teluri. Atat de pretioasa ca, in ani de restriste, a fost pazita cu pretul vietii de martiri, pe care d-ta ii numesti ignoranti. Si numele d-tale, d-le Popescu, trebuie sa fi venit de la un popa, un popa care l-a slujit, vreodata, in veac, pe Iisus Hristos.

Text postat de Aurelian Pavelescu pe Facebook