A fost scris de ziaristul argeșean Mihai Alexandrescu. A fost publicat în situl dezbaterea.ro. Îl considerăm cel mai bun articol consacrat zilei de 1 Decembrie.

 Hai să redefinim patriotismul! Putem mai mult!

Mi-ar fi plăcut ca, de ziua naţională, să nu sărbătorim neapărat cu fasole. Ci să putem spune că avem propriile reţele de telefonie fixă şi mobilă. Dar nu-i bai, românii plătesc abonamente companiilor străine şi ling vitrinele unde sunt expuse touchscreen-uri de plastic, pentru care fac credite la bănci.

Mi-aş fi dorit ca, de ziua naţională, să nu sărbătorim cu ţuică. Ci să putem spune că avem propriile bănci, câteva instituţii financiare serioase, care să concureze ferm sistemul bancar internaţional. Iar românii să fie creditaţi, mai degrabă, la băncile lor.

Mi-ar fi plăcut să nu atârnăm, neapărat, drapelul. Ci să putem spune că avem propriul comerţ. Nu doar hypermarket-uri străine, în timp ce hypermaket-urile româneşti au fost falimentate, iar micii producători locali să ajungă să-şi vândă telemeaua, merele şi pătrunjelul la colţ de drum, în ninsoare.

Mi-ar fi plăcut să nu vedem atâtea parade militare. Dar să avem companii care să asigure producţie majoritară locală: de maşini, de mobilă, de covoare, de electrocasnice, de alimente, de îmbrăcăminte.  Şi să putem vinde produse româneşti de calitate pe pieţele de aiurea, iar banii să intre, peşin, în buzunarele patronilor şi angajaţilor români. 

Mi-ar fi plăcut ca oficialităţile locale, care ţin discursuri extrem de clişeizate şi de proaste, să se laude cu capacitatea de exploatare, în regim naţional, a resurselor naturale ale României: gaze, petrol, aur, metale rare. „O ţară care nu-şi poate controla resursele de energie nu-şi poate controla viitorul”. N-o spun eu, o spune însuşi Barak Obama, în cartea sa, „Îndrăzneala de a spera”. Dar americanii sunt băieţi deştepţi. pe ei îi interesează resursele naturale ale altor state, însă pe ale lor le apără chiar cu preţul vieţii şi nu înstrăinează nimic.

Mi-ar fi plăcut ca terenurile agricole din România să nu fi fost cumpărate masiv de către italieni, arabi, chinezi sau vestici bogaţi. România are, probabil, cel mai rodnic cernozion din Europa! De fapt, a avut. Acum nu mai este al nostru. În schimb, de ziua României, ascultăm cântece patriotice la televizor. Nu-i nimic, alţii, mai deştepţi, ne vor exploata pământurile, iar noi ne vom milogi de ei să ne angajeze cu 500 de euro pe lună, muncă de 12 ore pe zi, în timp ce ei vor face profituri de milioane.  

Mi-ar fi plăcut ca, în lipsa tuturor celor de mai sus, dacă tot a trebuit să vindem şi să concesionăm absolut totul pe nimic, politicienii români să fi fost buni negociatori, în interesul nostru, al tuturor. 

Nici asta nu a fost posibil. Am fost vânduţi pe doi lei. 

Tot ce mai au românii (al lor) este forţa de muncă pe care şi-o vând pe nimic, după care se îndatorează la bănci, după care devin, efectiv, sclavi. Şi, poate, nici măcar forţa de muncă nu mai este a lor, fiindcă marile companii de plasare a forţei de muncă sunt străine. 

În curând, românii vor pierde aurul, gazele, petrolul şi, probabil, poşta şi căile ferate. Ultimele două vor intra rapid pe profit, îndată ce le va lua vreun „potent financiar” de aiurea. Cât timp au fost administrate de statul român…, mai bine nu mai scriu nimic. 

OK, nu ne rămâne decât să ne împăcăm cu situaţia. Nu vor exista niciodată companii româneşti financiar-bancare, de telefonie, de consum de masă, de comerţ internaţional, de exploatare. Alţii sunt mai deştepţi ca noi. Mult mai deştepţi. Ei pot. Noi, nu. 

Rămânem, aşadar, fericiţi cu fasolea noastră, cu ţuica, cu murăturile, cu portul popular, cu muzica patriotică de la televizor.

La mulţi ani, România – să zic aşa!

Mihai Alexandrescu