Toamna mea s-a rupt din cauza campaniei electorale. Politicienii mi-au mîncat viaţa. E prea multă prostie în politică şi acest lucru mă irită, mă scoate din minţi, îmi dă depresii nocturne.Cînd întîlnesc un politician deştept, parcă renasc, imediat îmi vin în fire, devin volubil, mi se face din nou poftă de viaţă. Cum însă mă întîlnesc mai ales cu proşti, cu impostori, îmi pierd pofta de mîncare, libidoul, speraţa şi tot ce poate fi frumos într-un om normal.
Totuşi, nu mă dau bătut, încerc să mă desprind de context, folosesc autosugestia, plimbările, lecturile, filmele, discuţiile la telefon cu oamenii normali, desigur, în limita timpului. Merg însă ca o maşină cu roţile pătrate.
În ultimii 18 ani nu am făcut altceva deecît să fug de viaţa politică, de politicieni, în străinătate, în alcool, în braţele unei femei, la munte, în lumea ficţiunii literare sau cinematografice, însă ei, politicienii m-au prins permanent din urmă, m-au reintegrat în lumea lor. Acum, am renunţat să mai folosesc pentru fugă femeile, alcoolul, lecturile, muzica, fiindcă am înţeles că în acest fel amestecam motivaţiile şi trădam exact ceea ce voiam mai mult să am. Cînd citesc sau iubesc (cu iubitul, mai uşor, din păcate) încerc să nu o mai fac aşa, compensator. Iar la alcool am renunţat aproape total, să bei din cauza prostiei lor, iată o prostie şi mai mare.
Totuşi, o speranţă există, parcă în ultima vreme apar şi oameni politici normali, puţini, ce e drept, dar apar. Noi, cei de la începutul presei, cei peste care au trecut deja generaţii de imbecili despre care am scris şi iarăşi am scris, vom rămîne însă marcaţi pe viaţă.
























Lasă un răspuns