Tare mai suntem amărâţi, să ştii ! Asta se întâmplă fiindcă nu putem lua în serios meseria de pe urma căreia trăim şi ne creştem copiii, nu avem cum să ne simţim bine în această mlaştină a manipulării, cu alte gânduri porniserăm noi în 1990. Am fost primii care ne-am făcut iluzii şi, chiar dacă nu suntem primii care le pierd, se pare că suferim cel mai profund. Totuşi, îţi propun să ne împăcăm cu soarta, avem toate motivele să o facem şi asta ne-ar ajuta să nu cădem în penibil pretinzând că suntem alţii decât cei care suntem. Mie mi se pare că tu, Petre, vrei să intru neapărat în istorie pe vreo poartă pe care eu nu o cunosc şi mulţumindu-ţi pentru această grijă pe care am simţit-o sinceră la telefon, te anunţ că şi eu şi tu şi toţi ceilalţi fondatori ai primului ziar privat vom fi acolo unde vrei tu, dar pentru asta şi pentru nimic altceva. Este imposibil să faci bine o altă lucrare când eşti ziarist.

Cred că noi, micii patroni de presă care am pornit primii şi am pornit în provincie, rezistând pană azi şi părând a rezista poate până la sfârşitul vieţii, nu trebuie să ne plângem că nu am realizat mari opere literare şi culturale. Nu aveam cum să o facem, metodologic, ar fi trebuit, pentru asta, să abandonăm scrisul la ziar care a fost, aproape 20 de ani, singura noastră certitudine. Eşti de altă părere ?

Desigur, frustrările sunt mari, pentru că totul merge pe dos cu noi, suntem zei pe metru pătrat şi anonimi dincolo de asta, suntem foarte săraci în comparaţie cu puterea pe care o avem, ne aflăm în situaţia de a nu mai fi singuri, ci concuraţi de mulţi alţii, ce e drept mai slabi ca noi, dar mai tineri, mai necitiţi însă mai odihniţi. Atenţie, să nu te doară mizeria din pixul lor, fiindcă ei trebuie să mârlănească într-un an cât am mârlănit noi într-un deceniu şi de aici impresia că presa s-a jigodit. În fond, a condensat răul.

Aşadar, prietene, te invit la calm. Te asigur că am suferit procesul de selecţie al deţinuţilor pe termen lung, care, dacă nu au murit în închisoare, trăiesc vârste matusalemice. Vom avea aşadar vreme să scriem şi acele cărţi care să ne definească oarecum, atâta doar că acum nu scrisul e dificil, cât marketingul lui.

Noi suntem prea ocupaţi şi prea provinciali pentru a mai avea chef de acest marketing, dar te rog să nu regreţi nici măcar acest lucru deoarece nu mai poţi ipostazia valori, ele rezistă doar atâta timp cât le acceptă reţeaua. Ei bine, acum e acum şi îţi voi spune unde se află marele paradox: noi avem reţea, numai că membrii ei ne dezavuează, ne citesc şi ne condamnă, iar o reţea culturală ori artistică nu ne putem permite fiindcă interferează cu aceea a presei. Am părea pierduţi, dacă nu ar fi, totuşi, extrem de interesantă situaţia în care ne aflăm.

Dacă eşti de altă părere, spune-mi, voi fi atent.