M-am documentat în legătură cu prototipul real al personajului Anca Gligor. Direct şi indirect. Decizia mea a fost ca romanul să încerce un miracol şi anume transfigurarea unui om în exact opusul său, folosind datele psihologice existente, pe ideea că toate trasăturile noastre de caracter sînt dincolo de bine şi de rău. Aşa am si procedat. Totuşi, fiindcă foarte multă lume mă întreabă care este , totuşi, diferenţaâ dintre persoană şi personaj, voi relata un episod minor, descoperit în documentarea mea literară şi psihologică.

Cu ce se mîndreşte persoana ? Iat-o în pat, într-o după-amiază de august, încercînd, alături de musafirul ei de atunci, senzaţii normale, strict feminine, moment în care iubitul său telefonează, iarăşi şi iarăşi, telefoanele puse pe vibraţie săltau ca nişte şopîrle, ea le privea amuzată, în fond era doar o încercare de comunicare, în sensul lui McLuhan, care ştie că lipsa de comunicare este frustrantă pentru spiritul uman. Apoi, peste orgasm, ca peste Stix, l-a sunat pe apelant, cîteva secunde,acum în sensul lui Zvetan Todorov, care ne spunea că ambiguitatea e un semn de nobleţe. Ştiu toate astea şi de aceea personajul meu este unul fabulos. Ne vom ocupa în continuare de analiza psihologică a persoanei şi de diferenţa faţă de personaj.