Oamenii vor categorii în care să îi introducă pe alţii. Mulţi dintre cei cu care am discutat romanul pus pe blog au concluzionat pripit ca Anca Gligor e un fel de tîrfă cu respect, capabilă să îşi alchimizeze libertatea într-un sex-appeal morbid. Greşit, doamnelor şi domnilor, Anca Gligor nu se vinde pe bani, ori dincolo de asta orice discuţie despre moralitate nu îşi are obiectul. Interesant ar fi fost dacă ar fi sesizat cineva, dincolo de personaj, că romanul ridică o altă problemă şi anume dacă nu cumva vînzarea femeii e posibil să se facă pe o altă monedă, cum ar fi cu plata în simboluri, în imaginea de sine etc. Da, dacă este că judecăm aşa, femeia aceasta se vinde şi încă ieftin, numai că nimeni nu ne da dreptul la o asemenea apreciere, toţi cei trăitori sub soare scoţînd cîte ceva la mezat din trupul şi sufletul lor, periodic, pentru un simbol şi o lingură de flatare.

De ce mă voi fi reîntors eu acum la acest personaj ? Pur şi simplu din amuzament, atunci cînd am aflat, cu totul întîmplător, că persoana foloseşte personajul în viaţa intimă. Ca şi cum Emma Bovary i-ar fi arătat domnului doctor cu acelaşi nume romanul lui Flaubert pentru a-şi exorciza căsnicia. Iată un simptom moral încă neanalizat, acela de a folosi în scop personal un text care te avantajează fără să accepţi că este vorba despre literatură. Totuşi, cum este Anca Gligor omul ? Ar fi interesant de discutat, cu toată decenţa, distanţa dintre persoană şi personaj. Romanul unui roman este deja în plin proces de redactare.