BLOG SAU ROMAN ?

Cei mai mulţi cititori au înţeles că, în ultimele două săptămîni, am scris pe blog un mic roman, ce e drept cu personaje reale, ceea ce trimite, ca gen, către reportaj şi, pe alocuri, spre eseu. La această oră, cartea este gata şi se fac ultimele retuşuri pentru a fi dată la tipar cu un titlu încă nedecis, fiindcă oscilăm cu toţii, adică redactorul de carte, editorul şi autorul între „Albastru circular” şi „Însemnări din casa ei”, deci între un titlul poetic şi unul prozaic. Vom decide şi voi scrie aici ce am ales. Cît despre valoarea acestui roman încă nu e momentul să vorbesc, în primul rînd că nu sînt eu cel care trebuie să se exprime, pot doar să spun că l-am scris cu o pasiune care m-a surprins şi pe mine. Astfel se explică şi de ce mi-am prelungit concediul luat de la ziar. Ca să scriu o carte – redactorul de carte spune că e foarte frumoasă – nu de altceva. O carte despre care voi mai vorbi aici, fiindcă vor urma lansarea, prezentările, cronicile, la începutul acestei toamne.

În fine, romanul e gata, blogul continuă şi cred că zilele acestea împlineşte un an. Vă anunţ însă de pe acum că voi repeta experienţa cu scrisul unui roman pe blog, probabil la iarnă. Îmi place această tehnică fiindcă mă obligă să scriu aproape zilnic literatură, apoi pentru că te afli imadiat în faţa cititorilor şi poţi avea comentarii înainte de a începe o nouă pagină. Dacă pot fi şi ca scriitor prezent în cotidian, aşa cum sînt ca ziarist, de ce să îmi refuz această şansă şi, la urma urmei, această plăcere ?

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești vine în fața publicului, între 25 și 28 iunie 2026, cu un program concentrat pe…

Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului
Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului

O patrulă de jandarmi a făcut o descoperire neașteptată aseară, în jurul orei 22:00, pe strada Schitul Troianu din Râmnicu…

Accident la Stâlpeni: o mașină a luat foc după impactul cu un alt autoturism
Accident la Stâlpeni: o mașină a luat foc după impactul cu un alt autoturism

Azi, în jurul prânzului, în satul Rădești din comuna Stâlpeni, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier. În urma…

Incendiu devastator în Berevoești. Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările
Incendiu devastator în Berevoești. Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările

O noapte grea pentru o familie din satul Berevoești, comuna Berevoești, după ce un incendiu puternic a cuprins locuința în…

Patru persoane rănite într-un accident dintre un autoturism și un microbuz
Patru persoane rănite într-un accident dintre un autoturism și un microbuz

Un accident rutier s-a produs joi dimineață, în jurul orei 6:00, la intersecția DJ 503 cu breteaua de legătură către…