M-am dus departe în acest week-end, am mers cu maşina sute şi sute de kilometri, peste ape, dealuri şi prin văi adînci, iar de-a lungul întregului drum, înainte şi înapoi, am ascultat un audiobook cu „Crimă şi pedeapsă”. L-am primit de ziua mea de la distinsa doamnă Simona Fusaru şi nici nu ştie ce dar uriaş mi-a făcut, fiindcă eu nu credeam că mă mai poate marca atît acest roman pe care îl citisem deja de cîteva ori, însă acum a fost de parcă l-aş fi cunoscut şi înţeles pentru întîia oară. Suportul vegetal, hîrtia adică, s-a dovedit a fi mai rece decît suportul mineral, adică cd-ul (folosesc aici expresiile lui Eco) fiindcă aşa, ascultat, Dostoievski îmi pare şi mai dureros. Nimeni nu îmi mai citise poveşti în afară de mama şi tanti Maria, n-o ştiţi voi, iar acum am ascultat din nou o poveste, după aproape 50 de ani, ceea ce m-a răscolit la culme. Afară era furtună de frunze şi în maşină se contorsiona bunul şi pierdutul Marmeladov, îmi venea să opresc, să trag la un han şi să mă rog pînă a doua zi lui Dumnezeu să salveze sufletele tuturor personajelor lui Feodor Mihailovici, că doar şi personajele literare ar putea să aibă raiul şi iadul lor.

La îndemnul lui Mircea, citesc, întors acasă, cîteva capitole dintr-o carte a lui Matei Călinescu, „A citi, a reciti” se numeşte, sînt ani buni de cînd nu am mai deschis un volum de teorie literară, m-am revoltat la un moment dat împotriva a ceea ce decretasem eu că este cultură secundară, îndemnat de porunca scripturistică precum că vorba noastră trebuie să fie da sau nu, restul fiind de la diavol, însă cred că am exagerat, adică am exagerat precis, fiindcă hermeneutica nu ucide decît sufletele slabe.

Aurel Sibiceanu îmi trimite un mail cu privire la Stephen Hawking şi o poză de-a celebrului fizician. Dragă Aurele, i-am citit omului acesta toate cărţile traduse, cărţi de popularizare, desigur, care m-au făcut totuşi să înţeleg mai bine că nu ştim nimic despre creaţia lui Dumnezeu. Îţi pun , la rîndul meu, o poză aici, pe blog, o poză a lui Hawking înconjurat de regine ale frumuseţii. Nu prea înţeleg intenţia celui care a compus fotografia, dar ea este bestială, conţine doi poli ai condiţiei umane şi anume genialitatea bărbatului, accentuată de urîţenia lui, şi frumuseţea femeii. Poza este cumva şi tragică, fiindcă geniul din fotografie nu va putea avea niciodată asemenea femei. Acum, nu ştiu dacă ştii însă că Hawking s-a îmbolnăvit înainte de căsătorie, pe cînd era logodit, iar soţia i-a făcut copii (cum i-o fi făcut ?) şi i-a rămas alături. Nu se poate să ai totul în viaţă, dar iată că se poate să ai destul de mult.