Vâlcenii, buni la şmecherii/ 1 miliard de lei vechi, încasat ilegal!

În jur de 200 de vâlceni au încasat, ilegal, bani de la statul român, ca beneficiari ai venitului minim garantat, ai alocaţiei de susţinere a familiei, îndemnizaţiei pentru creşterea copilului sau alocaţiei de stat pentru copii. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la peste 1 miliard de lei vechi.
În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, desfăşurată astăzi, directorul Agenţiei Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Nicolae Popescu, a prezentat date legate despre dosarele asupra cărora au existat suspiciuni.
La Venitul Minim Garantat, 48 de persoane au încasat suma de 260 de milioane lei vechi, confirmând suspiciunile inspectorilor, în timp ce în cazul alocaţiei pentru susţinerea familiei, au fost confirmate 75 de cazuri, valoarea estimată a prejudiciului ridicându-se la 290 de milioane lei. Şi la îndemnizaţia pentru creştera copilului au existat 14 cazuri descoperite, mamele încasând nelegal suma de 400 de milioane lei.  
Prefectul de Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu le-a solicitat celor care se ocupă de plata acestor alocaţii să facă dermersuri, înainte de descoperirea celor care semnează declaraţii neconforme cu realitatea. Altminteri, recuperarea prejudiciului se face cu mare greutate!
,,Vreau să mergem pe prevenire, pentru că situaţiile pe care le prezentaţi sunt grave şi presupun recuperarea banilor. Vă rog să încheiaţi protocoale cu primăriile, pentru a şti în orice situaţie dacă declaraţiile date pe propria răspundere corespund realităţii”, a concluzionat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…
APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…

Concursul constă în probă scrisă, probă practică și interviu și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în…

Ședință ordinară a CL. Rm. Vâlcea în data de 28 octombrie 2026
Ședință ordinară a CL. Rm. Vâlcea în data de 28 octombrie 2026

DISPOZIŢIA NR. 1818 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic
Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic

Primarul Mircia Gutău a inaugurat joi, 22 octombrie, lucrările complexe de eficientizare energetică și de modernizare realizate la Colegiul Energetic…

Duminică, 25 octombrie, pe scena Teatrului ”Anton Pann”, spectacolul ”Ivan” cu Alecsandru Dunaev, regia Mateea…
Duminică, 25 octombrie, pe scena Teatrului ”Anton Pann”, spectacolul ”Ivan” cu Alecsandru Dunaev, regia Mateea…

„IVAN” de Alecsandru Dunaev, inspirat din Ivan Turbincă de Ion CreangăSala Studio Un spectacol one-man show cu Alecsandru DunaevRegia/Scenografia: Mateea…

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…