Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic

Primarul Mircia Gutău a inaugurat joi, 22 octombrie, lucrările complexe de eficientizare energetică și de modernizare realizate la Colegiul Energetic printr-un program cu finanțare nerambursabilă prin PNRR și din bugetul local.

Printre lucrările realizate la Colegiul care numără aproape 1.000 de elevi în anul școlar curent se numără creșterea performanței termice a clădirii prin termoizolarea la exterior a pereților, a planșeului peste ultimul nivel și a părții vitrate a faţadei, realizarea unei căi suplimentare de acces pe o scară exterioară, montarea unui lift pentru persoane cu dizabilități, repararea trotuarelor perimetrale, realizarea de pante de scurgere a apelor meteorice cu scopul de a reduce infiltraţiile la nivelul fundaţiei clădirii, înlocuirea și repararea, respectiv izolarea conductelor de distribuţie încălzire şi apă caldă de consum din subsol, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente cu corpuri de iluminat cu consum de energie redus de tip LED, montarea de panouri solare electrice pentru acoperirea a minim 20% din consumul anual de energie electrică pentru iluminat, echiparea cu patru stații de încărcare mașini electrice, fiecare cu două puncte de încărcare, reparații la curtea interioară (montarea de pavele, montarea de stâlpi ornamentali pentru iluminatul exterior, amplasarea de băncuțe și ghivece ornamentale, reabilitarea rampei de acces pentru persoanele cu dizabilități, lucrări la elementele de împrejmuire, rețea de canalizare și evacuare a apelor pluviale colectate de pe acoperiș etc.), reparații interioare (zugrăveli, reabilitarea ușilor și ferestrelor, montarea de gresie/faianță și de obiecte sanitare noi, reconfigurarea spațiilor pentru o cât mai eficientă utilizare, instalație de stingere cu hidranți interiori și exteriori, lucrări la canalizarea menajeră, amenajarea unei camere tehnice pentru bazinul stației de pompe etc.).

Primarul Mircia Gutău și-a exprimat satisfacția pentru calitatea lucrărilor realizate, felicitându-l totodată și pe directorul Mihăiță Simion pentru colaborarea și implicarea permanentă de care a dat dovadă pentru ca modernizarea Colegiul Energetic să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Primăria Râmnicului a derulat în ultima perioadă mai multe investiții la această unitate școlară, cele mai recente datând din toamna anului 2024 – când Corpul 6 (o fostă clădire-internat cunoscută sub numele de „Școala 2”) a fost reabilitat, în urma amenajărilor obținându-se 17 săli de clase, un laborator, o sală de gimnastică, precum și mai multe spații adiacente – și de anul trecut, când s-au modernizat cele două terenuri de sport ale Colegiului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…

Primarul Florinel Constantinescu anunță că proiectul Pădurea-Parc din Călimănești este aproape de finalizare
Primarul Florinel Constantinescu anunță că proiectul Pădurea-Parc din Călimănești este aproape de finalizare

Proiectul Pădurea-Parc se apropie de final. Reamintesc faptul că el a devenit posibil după ce, în prelabil, am reușit să…

Primăria Păușești Măglași anunță că o echipă de intervenție lucrează pentru remedierea avariei și reluarea…
Primăria Păușești Măglași anunță că o echipă de intervenție lucrează pentru remedierea avariei și reluarea…

Stimați cetățeni, ​Vă informăm că o echipă de intervenție se află deja în centrul localității și lucrează pentru remedierea avariei…

Constantin Rădulescu: Ședințe de lucru la CJ Vâlcea cu primarii din 34 de localități și…
Constantin Rădulescu: Ședințe de lucru la CJ Vâlcea cu primarii din 34 de localități și…

Primarii vâlceni, ședințe de lucru la CJ Vâlcea! Joi, 22 octombrie, la sediul Consiliului Județean Vâlcea, am găzduit două întâlniri…

APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…
APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…

Concursul constă în probă scrisă, probă practică și interviu și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în…