Sunt de acord să-mi pierd toți cititorii, să mi se rezilieze toate contractele de publicitate, să închid firma și să mă izolez, sărac lipit pământului, în casa mea dintr-un vârf de deal, dar nu sunt de acord să admit că parlamentul penalilor are căderea morală să ceară cuiva demisia pe motiv de onoare și demnitate.

Pot admite să fiu înjurat, să mă fac de râs prin articolele mele, să mă blameze colegii, să mă părăsească prietenii, dar nu pot admite ca un parlament care își protejează corupții de mâna justiției să-i ceară demisia lui Traian Băsescu pentru o afacere de corupție.

Pot admite să fiu considerat băsist fanatic, dar nu pot admite ca plagiatorul Ponta, tovarășul lui Duicu pe nume tot Ponta, apărătorul condamnatului Nicolescu, tot Ponta numit, să-și dea mâna cu primul traficant de influență dovedit din istoria modernă a țării, cu Anton Călin Popescu – Tăriceanu pentru a-i cere demisia președintelui, mai ales cu mai puțin de o jumătate de an înainte de încheierea mandatului.

În mod normal miercuri, când ar urma să se voteze scrisoarea prin care parlamentul penalilor îi cere lui Băsescu demisia pentru corupție în familia lui, ar trebui să se crape acoperișul Casei Poporului, ar trebui să cadă peste capetele înfierbântate ale acestor indivizi cu gândul la putere și furt molozul din cupola clădirii în care are loc asemene faptă total absurdă, total murdară, total manipulatoare.

Trăim vremuri de o ipocrizie fără margini, iar partea  lucidă a națiunii române năucite nu găsește calea spre revoltă. Năucită și ea, de sărăcie și slugărnicie, presa română nu-și riscă, în marea ei majoritate, privilegiile mizere care i-au mai rămas pentru a protesta, cu sânge pe hârtie și sânge pe ecran, față de batjocura în cascadă, care nu se mai oprește și la care e supusă România.

Desigur, acoperișul Casei Poporului nu se va crăpa, iar scrisoarea va fi aprobată. Suntem murdari în genere, suntem mici, suntem erzaț de Balcani, suntem atinși de filoxera autodistrugerii, de lașitate generalizată. Trece istoria pe lângă noi și vom rămâne tot mai îngălați, mai soioși, mai tremurători.

Probabil că trăim cei mai mizeri ani din istorie și, cel puțin de data asta, nu mai putem da vina pe nimeni.