Vâlcea, sub cod portocaliu de ploaie!

16 localităţi vâlcene, peste 50 de gospodării inundate şi zeci de hectare de terenuri sub ape! Acesta este bilanţul căderilor masive de ploaie care s-au înregistrat aseară, în intervalul ora 19.00-19.30!

Instituţia Prefectului şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă erau pregătite, ieri, pentru cod galben de ploaie! În doar 30 de minute, însă, lucrurile au evoluat dramatic, fiind nevoie de instituirea codului portocaliu.

Aşa se face că în 16 comune, mai multe gospodării au fost inundate, în alte locuri au zburat acoperişurile sau copacii au căzut peste clădiri.  Peste două biserici s-au prăvălit copacii din jur, fiind nevoie de intervenţie rapidă.

Prefectul de Vâlcea, Dumitru-Nicu-Cornoiu, recunoaşte că nimeni n-a câştigat bătălia cu natura, dar militarii au acţionat pentru limitarea efectelor ploii. ,,Problemele sunt greu de gestionat în cazul averselor de ploaie, mai ales în condiţiile în care au fost astupate gurile de pod, ori  şanţurile s-au colmatat. Două râuri, Cerna şi Olteţ, au depăşite cotele de inundaţie,  iar în 16 localităţi vâlcene am avut gospodării inundate, o staţie electrică la care a trebuit să se intervină, acoperişuri zburate de vânt, dar şi terenuri agricole acoperite de apă. Nu cunoaştem valoarea exactă a pagubelor produse, dar aveam evidenţa exactă a gospodăriilor şi terenurilor afectate. Cel mai important lucru este că nu am avut victime şi n-a fost nevoie să evacuăm niciun om din casă”.

În perioada următoare, o comisie mixtă se va deplasa în teritoriu, pentru a inventaria pagubele produse de dezlănţuirea ploii, urmând ca despăgubirea să vină, dacă va veni, din bugetul naţional.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…