Pe 5 iunie 2014, Institutul Naţional de Statistică a făcut publice datele referitoare la REZULTATELE ANCHETEI BUGETELOR DE FAMILIE ÎN 2013. 

Conform studiului, salariile şi celelalte venituri asociate formează cea mai importantă sursă de venituri, având ponderea  cea mai mare în veniturile totale ale gospodăriilor (51,2%).

În mediul urban veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 64% din salarii, în proporţie de 22% din prestaţii sociale etc.

În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 38,4% din totalul veniturilor, cea mai mare parte a acestora (30,3%) fiind formată din contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând doar 8,1% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural.

DESTINAŢIILE PRINCIPALE ALE CHELTUIELILOR EFECTUATE SUNT CONSUMUL DE BUNURI ALIMENTARE, NEALIMENTARE, SERVICII ŞI TRANSFERURI către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale (sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor etc.) şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

CHELTUIELILE pentru INVESTIŢII, CELE DESTINATE CUMPĂRĂRII sau CONSTRUIRII de LOCUINŢE, CUMPĂRĂRII de TERENURI şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc., DEŢIN O PONDERE FOARTE MICĂ în cheltuielile totale (de doar 0,6%)!!!

Din cheltuielile totale de consum, o pondere mare au avut-o CHELTUIELILE LEGATE DE LOCUINŢĂ (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotare şi întreţinere), REPREZENTÂND 20,6% în 2013, PONDEREA CEA MAI MARE AVÂND-O CHELTUIELILE NECESARE FUNCŢIONĂRII ŞI ÎNCĂLZIRII LOCUINŢEI (16,7%).

CHELTUIELILE PENTRU EDUCAŢIE REPREZINTĂ DOAR … 0,5%, cele pentru hoteluri, cafenele şi restaurante 1,5%, PRODUSELE ALIMENTARE şi băuturile nealcoolice REPREZENTÂND în 2013, în medie, 41,4% din consumul gospodăriei.

Nu ne-am propus să tratăm exhaustiv acest subiect. Totuşi, nu putem să nu remarcăm faptul că şi în anul trecut, marea majoritate a veniturilor obţinute de o familie de români a fost destinată aproape exclusiv asigurării unor condiţii minime de existenţă materială, resursele destinate hranei spirituale fiind ridicol de mici. 

Nu pentru că mulţi dintre semenii noştri nu ar mai avea asemenea deprinderi … culturale (citit – cumpărat cărţi, ziare etc., vizionarea unor spectacole – cumpărat bilete, excursii în spaţii geografice exotice, concedii împreună cu familia etc.) ci, doar pentru că veniturile de care dispun nu le (mai) permit asemenea … delicatese.

Şi pentru a realiza că ACEASTĂ TRISTĂ REALITATE, referitoare la „coordonatele” nivelului de trai (adică la veniturile şi consumul populaţiei în anul 2013) ARE CAUZE ADÂNC ÎMPĂMÂNTENITE, rezultatele anchetei bugetelor de familie din anul trecut fiind doar o verigă din şirul tuturor anilor post-loviluţionari, iată CE POVESTEA recent (într-o conferinţă de presă) GUILLERMO TOLOSA, REPREZENTANTUL REZIDENT AL F.M.I. pentru ROMÂNIA şi BULGARIA, REFERITOR LA ABSORBŢIA SLABĂ A FONDURILOR U.E., care plasează România pe ultimul loc: „Cineva din Comisia Europeană  îmi spunea:  «DE MAI BINE DE O MIE DE ANI STRĂINII VIN ŞI IAU BANI DIN ROMÂNIA, ACUM DEODATĂ STRĂINII VIN ŞI ÎŞI PUN BANII PE MASA VOASTRĂ ŞI ROMÂNII SPUN NU, MULŢUMESC! CE SE ÎNTÂMPLĂ?» Mi s-a părut amuzantă ideea”.   Bani care, corect investiţi în proiecte de infrastructură, mai ales în mediul rural (pietruiri/asfaltări de drumuri, aducţiuni de apă potabilă/gaze, canalizare etc.) ar contribui la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor.

Nu ştim nici să atragem, nici să utilizăm legal şi corect banii altora!

Şi bieţii de ei, se miră străinii, întrebându-se de unde atâta … reţinere şi stângăcie!

Cum, de unde? Din imposibilitatea înţelegerii faptului că banii obţinuţi cu trudă de alţii sunt mai greu de … prăduit! 

Că respectivii au condiţionat acordarea banilor lor de respectarea unor norme financiar-contabile care nu erau familiare jecmănitorilor locali. Şi că reţinerea diriguitorilor autohtoni de a accesa aceste fonduri nerambursabile nu s-a datorat greutăţii de a elabora proiecte eligibile, ci tocmai acribiei cu care finanţatorul comunitar urmăreşte (pas cu pas) modul în care sunt cheltuiţi aceşti bani.

          Asta produce coşmaruri potenţialilor „beneficiari”, care au realizat şi faptul că occidentalii – spre deosebire de generosul stat român – nu admit nicio abatere de la  utilizarea exclusiv legală a acestor fonduri, urmărindu-i până-n pânzele albe pe cei care nu respectă regulile jocului. 

Lipsiţi de posibilitatea înfruptării (din aceşti bani) pentru ei şi ai lor, evaluând corect raportul dintre dimensiunea efortului şi riscului asumat şi cea a câştigului incert şi extrem de riscant, aleşii noştri, „elaboratori” de proiecte finanţate din fonduri europene, au ales calea lesnicioasă de a se face că (le) fac, indiferent de nevoile imperioase ale comunităţii pe care o păstoresc ! 

Care şi i-a pus în frunte tocmai pentru a scăpa din chingile incomode ale sărăciei!

Şi al cărei nivel de trai continuă să se afle tot acolo unde se afla şi înainte de (re)alegerea lor! 

Pentru cei mai mulţi dintre români, cu mult sub limita subzistenţei.