Stanbula de Colonesti se vrea sef peste democrat-liberalii din Olt –

Inainte de a trece la subiectul propriu-zis al articolului nostru, sa mentionam, asa, ca intr-o paranteza, ca-n dimineata zilei de joi din saptamina ce tocmai a trecut, apropiindu-se de Colonesti, deputatul de Olt, Nicolae Stan, zis Bula, a fost protagonistul unui accident rutier, soldat cu avarierea grava a masinii cu care l-a dotat Parlamentul Rominiei. Dincolo de intrebarea fireasca: ce cauta pe acasa cind trebuia sa fie la serviciu, in Camera Deputatilor, inca o serie de intrebari ne stau in virful pixului: oare de politistii din Colonesti nu i-au masurat alcoolemia? Nu asta e uzanta legala in cazul tuturor muritorilor? Si apoi, de ce l-au lasat sa plece acasa cu numerele de inmatriculare ale masinii lovite? Dumnezeule, ce tara e asta in care se statueaza prin Constitutie ca nimeni nu e mai presus de lege, dar, in realitate, lucrurile stau exact invers?!In sfirsit, venind la oile noastre, sa remarcam ca Stanbula de Colonesti, dupa ce aproape 20 de ani a sorbit cu nesat din nectarul celor 3 trandafiri, probabil aproape satul, a socotit ca de acum incolo ii este suficient un singur trandafir, asa ca, fara sa-i cada lina, a migrat din stina PSD-ului in cea a PD-L-ului. Cei de la PD-L Olt l-au primit cu bratele deschise, gindindu-se ca astfel smulg o petala importanta din buchetul pesedist. Aceasta, in conditiile in care si trandafirului pedelist ii cazusera citeva petale grele, una dintre ele fiind reprezentata de insusi senatorul Marin Bobes, trecut la PSD, nimeni altul decit cel care reusit reaclimatizarea trandafirului solitar pe malurile Oltului, dupa ce aproape ca se uscase complet in urma „chimicalelor” administrate neprofesionist de agricultorul Trita Fanita. Si daca Stanbula de Colonesti a aterizat in ograda PD-L-ului, el nu a facut decit sa-l urmeze pe mentorul sau, Marin Ionica, politicianul care, ca PSD-ist, a condus Consiliul Judetean Olt un amar de timp de vreo 12 ani.Intre timp, vazindu-se si deputat, chiar credeti ca aceasta e singura placere a d-lui Stanbula? Mai nou, el se vrea nici mai mult, nici mai putin decit presedinte al filialei Olt a PD-L! Intentia e destul de serioasa, proaspatului deputat intrindu-i bine in cap ideea ca e mai bun decit interimarul Darius Vilcov. Ca sa-si atinga scopul, Stanbula s-a apucat de un lobby sustinut printre primarii pedelisti, invitindu-i pe la diferite circiumi din localitati apartinind de Colegiul sau, chiar asigurindu-se de sprijinul unora, nemultumiti de modul in care Vilcov conduce partidul. Ajuns la PD-L pe filiera social-democrata, Stanbula se simte aici ca pestele in apa. De fapt, unde putea sa se simta mai bine el, un spirit dictatorial, semidoct si usor boem decit printre semeni de-ai lui? Rasarit si crescut in umbra „stejarilor” Marin Diaconescu si Marin Ionica (primul, coborit, intre timp, la statutul de biata salcie plingatoare pe un mal de Oltet), pe vremea cind acestia conduceau organizatia PSD Olt, neinsemnatul primar de Colonesti, trezit peste noapte in Parlamentul Rominiei, se vede acum pe cai mari. Si, la drept vorbind, toate se pare ca-i ies lui Bula, avind in vedere aici si obstinatia cu care Darius Vilcov urmareste sa-l ridice pe Marin Ionica intr-o functie publica importanta, dupa ce a esuat in tentativa de a-l readuce la presedintia CJ Olt.Cunoscuta fiind obedienta lui Stanbula fata de fostul sau sef din era pesedista, nu cumva, promovindu-l pe Marin Ionica, practic, Darius Vilcov isi taie creanga de sub picioare? Caci s-ar putea foarte bine ca, odata saltat in copacul stufos al Puterii si reacomodat cu mirosurile lui, Marin Ionica sa-l vrea la conducerea PD-L Olt pe omul sau, Nicolae Stan-Bula, si nu pe Vilcov, pe care nu l-ar putea manevra in niciun fel. Dar, vorba aia: cine cu mina lui si-o face, nici dracul n-o mai desface!Semnatura: Constantin Smedescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pungi cu gunoi menajer, găsite zilnic în coșurile stradale din Pitești. Atenție, se dau amenzi!
Pungi cu gunoi menajer, găsite zilnic în coșurile stradale din Pitești. Atenție, se dau amenzi!

NU depozitați deșeurile  menajere, generate în casă, în/lângă coșurile stradale!    Echipele secției de salubritate stradală găsesc adesea pungi sau saci…

Muzeul Golești, o invitație permanentă la cunoaștere și relaxare
Muzeul Golești, o invitație permanentă la cunoaștere și relaxare

La doar 10 kilometri de Pitești, se dezvăluie în fața călătorului și a iubitorului de cultură, cunoaștere și relaxare, Muzeul…

Ghidul Călătorului Publitrans: Importanța validării și de ce nu trebuie să o uiți
Ghidul Călătorului Publitrans: Importanța validării și de ce nu trebuie să o uiți

Persoanele care utilizează transportul public în comun trebuie să aibă în vedere un aspect esențial pentru o călătorie fără griji:…

Tânăr de 19 ani, reținut după ce ar fi bătut o fată de aceeași vârstă
Tânăr de 19 ani, reținut după ce ar fi bătut o fată de aceeași vârstă

Un tânăr de 19 ani a ajuns în atenția polițiștilor după un incident petrecut în toiul nopții, la Pitești. Acesta…

Doi oameni ai străzii ajutați de polițiștii locali din Pitești. Unul a ajuns la spital,…
Doi oameni ai străzii ajutați de polițiștii locali din Pitești. Unul a ajuns la spital,…

Două persoane aflate în situații dificile au primit ajutor, miercuri, după intervențiile Poliției Locale Pitești și ale reprezentanților Direcției de…