Singurul ziarist argesean de la alt ziar decit al lui pe care Cornel Penescu a reusit sa-l implice in apararea sa este renumitul Marius Donoiu, cunoscut pentru capacitatea de a injura pe oricine, bani sa iasa. Ceilalti gazetari din zona s-au aratat mult mai prudenti in afirmatii, intelegind ca lucrurile sunt mai complicate si Penescu ar putea fi, in cele din urma, condamnat. Asa s-a ajuns probabil, prin eliminare, la acest cel din urma, moralmente si chiar profesional dintre toti condeierii Argesului. Probabil ca la mijloc este si un fel de afinitate intre Penescu si Donoiu, fiindca mita si santajul = love. Iata ce scrie Donoiu, intr-o criza de epilepsie gazetareasca:”Inca de a doua zi dupa ce finantatorul FC Arges a ajuns in arest, am aflat in linii mari cum vor decurge lucrurile. Si sunt martori care pot confirma ca le-am spus cine va fi chemat la DNA si cine va fi inculpat, acum si ulterior. Am fost stupefiat cind am vazut ca Tribunalul Arges a decis ca arestatii nu prezinta pericol social si pot fi judecati in stare de libertate. Am crezut ca, asa cum se intimpla uneori, i-am facut un proces de intentie unui sistem care, iata, nu permite faradelegea si respecta drepturile si libertatile fundamentale ale omului si prezumtia absoluta de nevinovatie. Am fost insa naiv. Traim in Rominia si aici poti muri cu dreptatea in mina.”A aflat el totul, ce sa zicem, am cazut pe spate de admiratie ! Pai, mai, Donoiu, in orice bodega vorbea lumea despre oamenii din fotbal care vor intra in vizor. In fine…Mai scrie Donoiu, in acelasi stil infatuat, ca a fost amenintat, ca i-a fost amenintata si familia fiindca stie prea multe si fiindca il apara pe Cornel Penescu. I se transmite astfel acestuia un mesaj de genul: vezi ca eu imi risc viata, asa incit nota de plata va creste.Ce e drept, scenarii apocaliptice se fac si de o parte si de cealalta. Mai mult ca sigur ca nici justitia nu actioneaza ca o marioneta, precum nici Penescu nu a amestecat zahar din depozitele rusesti de la Cernobil cu zahar necontaminat, pentru a-i omori pe argeseni. Bazaconii scornite de minti infierbintate. Mult mai plauzibil este sa analizam ceea ce se vede si anume ca sunt semne ca s-a dat si s-a luat mita pe scara larga si ca vreo citiva din presa isi vind pixul facind presiuni inimaginabile asupra judecatorilor. Judecatori care ar face mai bine sa-l elibereze astazi pe Penescu, pentru a nu-l trasforma, cum am mai spus-o, intr-un martir. Faptele sunt prea grave pentru a nu fi judecate in liniste.

























Lasă un răspuns