Daca te duci sa maninci la „Zimbrul”, in centrul Rimnicului, gasesti printre tacimuri gazeta lui Romeo Popescu „Vocea Vilcii”. Iti vine sa-i spui: maistre, hai, te rog, cinta putin la alta masa…Totusi, sa fim corecti, ziaristica lui Romeo se potriveste de minune cu circiuma unde se poate servi meniul zilei, pentru ca e vorba de un gen pe care il putem numi presa manelista. Un pic de tiganeala amestecata cu un pic de mahmureala, cu un pic de suparare, cu un pic de jale. Romeo insusi e „hartistul” care iti sparge urechile cu lementari de genul: sa moara prefectul, sa se usuce primarul, sa piara dusmanii mei, io nu sunt ca ei… Ziaristul e bengos, e barosan, e cel mai tare, are valoare si cind moare, face la sicriu buzunare.Romeo de la Vilcea, manelistul presei locale, face bani cu texte gretoase, dar vrea sa se dea mare. Daca manalistii autentici se plimba cu BMW-ul si poarta lanturi de un kilogram la git, manelistul presei vrea sa fie intelectual si da citate latinesti, insa asa cum sta aurul pe burta cocalarilor, asa stau si citatele lui snoabe printre vorbele de mahala.Scriind cu televizorul deschis pe „Taraf”, avind un simt estetic la nivelul „Rapirii din serai”, Romeo manelistul si-a botezat ziarul „Vocea”, fiindca in subconstient el asta si-ar fi dorit, sa aiba un microfon in mina si sa dea spectacole in baruri proaste.Sunt constient ca in numele multiculturalismului trebuie sa acceptam si presa manelista, chiar daca ne insulta si ne calomniaza grosolan…Ca atare, nu imi pun mintea cu Romeo si cu ziarul lui difuzat printre ciorbe si mititei. Trebuie sa respectam dreptul la libera exprimare al jurnalistilor minoritari, dar asta nu ne opreste ca, tinind mina discret, pe portofel, sa-l rugam frumos pe Romeo:Maistre, cinta pe la alta masa.