Permisul de conducere Stiinta vietii politice nu a inventat inca un cuvint care sa trimita la o realitate opusa aceleia pe care o surprinde cuvintul gerontocratie. Si aceasta pentru simplul motiv ca o asemenea realitate nu a existat niciodata. Nicicind in istoria societatii omenesti nu a existat pe undeva vreun moment in care puterea politica sa apartina tinerilor, astfel incit sa poata fi vorba de (inventam noi acum) o juventocratie. Prin definitie, actul de conducere este asociat cu intelepciunea. Care insa nu poate surveni decit pe un fond larg de cunostinte si de experienta de viata. Intelepciunea nu pica din cer ca para malaiata, nu vine automat odata cu virsta si nici nu se confunda cu eruditia. Un tinar poate sa dispuna de foarte multe cunostinte, sa fie toba de carte, adica, si totusi sa fie tufa de Venetia in ce priveste intelepciunea. Dar, daca nu e intelept, el n-are dreptul sa conduca. Si nu poate fi intelept, deoarece nu si-a parcurs ciclul necesar de formare ca om. In cetatea ideala a lui Platon, in care conducerea era rezervata filosofilor, adica inteleptilor, abia dupa 50 de ani de pregatire intensa, neintrerupta, cineva putea spera sa ajunga filosof, deci, apt sa detina functii in stat. Este in firea lucrurilor, asadar, ca intelepciunea sa fie asociata cu batrinetea, desi, repet, nu decurge automat din ea. Intelepciunea se cistiga odata cu inaintarea in virsta, trudind pe ogorul cunoasterii sistematice si confruntindu-te cu experiente de viata semnificative. Intelepciunea nu vine singura si deodata, este nevoie sa lupti pentru ea. Iata de ce nu-i inteleg pe cei care, odata ajunsi in amurgul vietii, isi transforma virsta in virtute. Fara indoiala, senectutea este timpul cald al bilantului unei vieti, poate fericite, poate nu. De la inaltimea anilor privesti cu detasare si fara patima, incercind o duioasa intelegere a celor ce se afla pe calea vietii. In niciun caz insa nu te poti afisa ca depozitar al adevarului absolut. Senectutea nu este un prilej al exercitarii puterii asupra celorlalti, nu iti confera automat dreptul de a conduce, uitind sau nebagind de seama ca oglinda constiintei nu mai reflecta bunatate, ca vorba inteleapta a fost inlocuita cu somnul sforaitor, ca locul nimbului a fost luat de ceata. La cit de plina este viata noastra politica de arbori scorburosi ce abia se mai tin in radacinile lor subrede, dar inca ambitiosi nevoie mare si tiranici in judecati si atitudini, mai ca inclinam sa-i dam dreptate unui asa zis analist politic, care propunea o lege prin care sa se interzica celor de peste 65 de ani sa mai candideze in Parlament. Chit ca de asa ceva nu s-a mai auzit pe nicaieri… Totodata, intelegem initiativa partidelor politice de a promova oameni tineri in toate structurile de conducere, centrale si locale. Un fel de juventocratie pe care o intelegem, dar nu o si aprobam. Caci tinerii pe care-i vedem in Parlament, in Guvern, sau pe alte paliere ale Puterii, nu au demonstrat pina acum decit incompetenta. Entuziasmul si spiritul de initiativa pe care s-a mizat si care s-a asteptat de la ei au sfirsit repede in lasitate si impostura, compromitind insasi ideea de intinerire a vietii noastre politice. Ileana Vulpescu, autoarea, intre altele, a romanului „Arta conversatiei”