Senzațional !!! Consiliul Județean Vâlcea s-a desființat. Ce apare în loc

Știu că unora v-a tresărit inima de fericire, fiindcă sunteți cârcotași de meserie. Pentru bucuria voastră am pus acest titlu. Pentru oamenii normali, care iubesc lucrurile pozitive, iată despre ce este vorba.

 

CJ Vâlcea parcă nu ar fi o instituție, ceva birocratic, pare a se fi transformat într-o uzină pe porțile căreia ies spitale renovate, secții de spital dotate la vârf, centre pentru vârstnici, școli de secolul în care suntem, manifestări culturale de nivel național etc. Acum, au ieșit pe porțile uzinei CJ 20 de microbuze electrice. Iată comunicatul:

 

Vești bune pentru elevii vâlceni!

 

ÎNCĂ 20 DE MICROBUZE ELECTRICE LIVRATE ASTĂZI!

 

Astăzi, la Muzeul Satului Vâlcean, am predat 20 de microbuze electrice moderne pentru transportul școlar, din totalul de 25 pe care le-am achiziționat printr-un nou proiect derulat de Consiliul Județean Vâlcea.

 

Vorbim despre microbuze marca FORD, cu 16+1 locuri (inclusiv pentru persoane cu dizabilități), o autonomie de 400 km, garanție de 10 ani la baterii și sisteme moderne de siguranță.

Cele 20 de autovehicule predate astăzi vor ajunge în localitățile: Ștefănești, Stroești, Budești, Pietrari, Galicea, Lădești, Malaia, Mateești, Slătioara, Prundeni, Muereasca, Berislăvești, Roești, Costești, Mihăești, Valea Mare, Mitrofani, Băile Govora, Păușești și Milcoiu.

 

Restul de 5 microbuze vor fi livrate, în cursul lunii august, localităților: Bărbătești, Copăceni, Perișani, Vlădești și Păușești-Măglași.

 

Acest proiect este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și are o valoare de peste 2,5 milioane de euro.

Tot în cadrul întâlnirii de astăzi, am organizat și instruirea șoferilor, astfel încât microbuzele să fie complet pregătite și să intre în circuitul școlar chiar din această toamnă, odată cu începerea noului an școlar!

 

Prin această nouă investiție, alături de cele 32 de microbuze (finanțate prin PNRR) pe care le-am repartizat anul trecut, ajungem la un total de 57 de microbuze școlare puse la dispoziția comunităților din județul Vâlcea!

Le mulțumesc primarilor care au fost prezenți astăzi, le doresc să le „stăpânească” fără incidente în trafic, iar elevii din localitățile respective să se bucure de condiții bune de transport.

 

Mulțumiri speciale echipei Consiliului Județean Vâlcea, care a muncit enorm pentru ca acest proiect să fie finalizat cu succes!

 

Constantin Rădulescu,

Președintele Consiliului Județean Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Cristian Gentea nu știe cum ar trebui să arate centrul Piteștiului. Felicitări!
Primarul Cristian Gentea nu știe cum ar trebui să arate centrul Piteștiului. Felicitări!

Primarul Cristian Gentea vrea să schimbe radical centrul Piteștiului. Este clar că nu îi place cum se prezintă. Îi este…

Amenzi de aproape 50.000 de lei după controale ISU la pensiunile și unitățile turistice din…
Amenzi de aproape 50.000 de lei după controale ISU la pensiunile și unitățile turistice din…

Mai multe unități de primire turistică din comuna Arefu au fost verificate, în weekendul care s-a încheiat, de inspectorii de…

Hram la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Biserica „Sfântul Pantelimon” și-a sărbătorit ocrotitorul
Hram la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Biserica „Sfântul Pantelimon” și-a sărbătorit ocrotitorul

Zi cu încărcătură spirituală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Biserica „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din incinta unității…

Prins din nou fără permis, un argeșean a fost reținut de polițiști
Prins din nou fără permis, un argeșean a fost reținut de polițiști

Un bărbat de 63 ani, din comuna Mihăești, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea pe un drum…

Beat la volan, a lovit o tonetă de înghețată și s-a răsturnat cu mașina. Trei…
Beat la volan, a lovit o tonetă de înghețată și s-a răsturnat cu mașina. Trei…

Un accident rutier s-a produs azi-noapte, în jurul orei 00:00, pe DN 65A, în satul Bujoreni, comuna Buzoești. Trei tineri…