Stiu ca suna ca naiba titlul acesta, insa mie mi se pare ca exprima ceea ce simt acum. Vreau sa va transmit, domnule presedinte al PSD Arges, ca imi iau adio de la dumneavoastra, in sensul ca nu mai doresc nici sa ne intilnim pentru un eventual interviu, nici sa va sun pentru a schimba citeva cuvinte, nici sa mai aud de cel care sunteti, nici sa mai auziti de cel care sunt. Asadar, adio ! Va spun insa si la revedere, fiindca dupa 6 decembrie imi doresc sa va revad, pentru a relua cu domnia voastra colaborarea pentru ziarul meu si pentru postul de televiziune pe care il conduc, constient de faptul ca in judetul Arges nu doar ca nu exista un om politic mai echilibrat si mai profund decit dumneavoastra, dar nici nu mai pot intilni printre politicienii din aceasta zona un om fara alte determinatii care sa va egaleze. Nu degeaba am scris despre domnia voastra o carte intitulata „Argesul si omul sau”. Nu degeaba…Sa va spun acum, pe scurt, de ce imi iau adio, de ce nu vreau nici macar sa va vad sau sa va aud. Vreau acest lucru fiindca mi se pare ca, pentru prima oara de cind va cunosc, actionati intr-o directie gresita si va aflati de partea rea a situatiei. Mai intii, v-as reprosa ca nu ati facut pasul inapoi atunci cind PSD a intrat la guvernare alaturi de PDL, oamenii partidului prestind in fata lui Traian Basescu juramintul, practic, un juramint de vasalitate. Nu doar ca nu ati facut pasul inapoi in fata unui asemenea compromis monstruos, ci ati facut un pas inainte, devenind un apropiat al dlui Mircea Geoana, stindu-i acestuia de-a dreapta, atunci cind ar fi trebuit sa-l fi tinut la distanta. Sa fie acesta o obligatie pe care v-o incumba loialitatea fata de partid ? Nici vorba. Sunt si altii care au preferat sa nu fie in prim-plan in aceasta perioada, intelegind ca tandemul Hrebenciuc Vanghelie il manipuleaza pe Mircea Geoana, punind marele PSD la remorca PDL si, incredibil pina la urma, la remorca PNL. Ce mai reprezinta PSD acum, dupa aceste nefericite aventuri ? Nimic altceva decit un partid ofensat, derutat, a carui unica ratiune de a exista pare a fi aceea de a-l aduce pe palidul Geoana la Cotroceni, cu orice pret, fie el doctrinar sau uman, istoric sau moral. Dupa cum stiti, nu l-am simpatizat niciodata pe Traian Basescu, dar sunt sigur ca Traian Basescu nu si-ar fi pus niciodata partidul sub un guvern Mircea Geoana. Nu l-am iubit pe Basescu, insa am convingerea ca, daca ar fi fost din partidul sau, acesta i-ar fi strivit de mult pe Sobolanul Rozaliu si pe Almanahe, ca pe niste ginganii ce sunt. Nu mi-as fi inchipuit vreodata sa imi doresc sa cistige Traian Basescu alegerile, dar nici nu mi-as fi inchipuit ca PSD isi cauta premieri prin Forumul Democratic German, pe la Sibiu, printre sasii care l-au sprijinit pe inamicul sau. De ce ? Doar pentru ca Geoana nu a avut, nu are si nici nu va avea vreodata scorul partidului, poate partidul sa ajunga, din nenorocire, sa aiba scorul lui Geoana… Ati considerat, domnule presedinte, ca nu mai aveti timp sa asteptati, ca daca Geoana va baga in seama, altcineva nu va va mai acorda nicio sansa ? Si daca ar fi fost asa, nu trebuia sa intrati in acest joc, cu atit mai mult cu cit nici nu conteaza daca Geoana cistiga ori nu alegerile. Daca le cistiga, guvernarea va fi a lui Hrebenciuc altoit cu Patriciu, iar daca le pierde, PSD va fi considerat un partid care intindea cuvorul pe care paseau klausii libelaroizi, un partid maritat din interes si abandonat ca orice cocota. Va imaginati ce s-ar fi intimplat daca nu voiau baietii sa guverneze pina acum doua saptamini ? Haideti sa nu ma uit prea departe si sa ma refer numai la noi doi. Domnia voastra ati fi fost socotit un titan intrat in istorie din timpul vietii, iar eu nu as fi acceptat niciodata sa ma indoiesc de PSD. Asa insa, ma bucur ca nu am de ales intre Oprescu, Geoana si Antonescu, fiindca m-ar fi lovit fandacsia. Unul ca mine, care l-a sustinut pe Adrian Nastase, n-ar fi acceptat niciodata sa mearga pe mina vreunuia dintre cei trei. Nu l-ati vrut pe Nastase ? Atunci, il vreau eu pe opusul sau ca stil dar egalul sau ca personalitate. Il vreau eu pe Basescu !Nu conteaza insa ce vreau eu. Conteaza doar ca PSD si-a pierdut pentru totdeauna onoarea, iar domnia voastra ati procedat, cu deosebirile de rigoare, ca Ion Antonescu: din loialitate, nu ati pus mai presus ideea de social-democratie, din dorinta de a va respecta cuvintul, ati lucrat impotriva soldatilor dumneavoastra credinciosi.Adio, domnule presedinte ! Imi este dor de dumneavoastra, de omul care ati fost si care, cu certitudine, veti redeveni dupa alegeri. Indiferent de rezultat. Fiindca Geoana presedinte de tara v-ar dezamagi o data in plus, iar luzerul Geoana va da vina inclusiv pe dumneavoastra, trezindu-va la realitate. Nici nu stiu ce sa va doresc, sa cistige ori nu Mircea Geoana…Oricum, tot rau va veti simti.In ce ma priveste, imi doresc sa cistige Basescu. Il simt cel putin incapabil de a sta in genunchi, de a-si pune oamenii sa-i linga mina cine stie carui neavenit. Mi-as fi dorit un presedinte care sa reprezinte si oamenii de felul meu, mai filosofi, mai artisti, mai sofisticati. In lipsa lui, ma multumesc cu Basescu, din ratiuni care tin de demnitate.In fine, sper ca nu credeti vreo clipa ca dau doi lei pe schimonoselile lui Geoana din aceste zile, pe majoritatile lui paralele, pe declaratiile lui in falset, pe figura de copil orfan pe care o face cind merge de mina cu Crin Antonescu. Evident ca nu tine…Adio,inca o data si pentru modul in care plimbati mortul viu Johannis prin fata natiunii nestiutoare ! Adio…Totusi, adaug un la revedere mai apasat decit acest adio. Ca odinioara, va voi cauta, cu atit mai grabnic cu cit veti fi intr-o mai mare dificultate. Ceea ce, de data aceasta, va doresc sincer, macar pentru a va revedea curind. Adica pe 7 decembrie. La revedere.Numarul 1 din seria noua a Criteriilor (tiparite) se afla deja in retea, numarul 2 urmind sa apara marti, 20 octombrie.

























Lasă un răspuns