La Definitivat, Vâlcea nici în fruntea listei, nici la coada ei!

La Vâlcea, 7 învăţători şi 25 de educatoare au reuşit să obţină notă de trecere la examenul de Definitivat în Învăţământul Primar, procentul general de reuşită fiind de 57,52, faţă de 60,62, cât este la nivel naţional. 

Chiar dacă rezultatele nu sunt oficiale şi se aşteaptă rezolvarea contestaţiilor, Vâlcea se situază la jumătatea clasamentului, după recentul examen de Definitivat. Din cei 192 de candidaţi care au intrat la examen, 39 au ieşit înainte de epuizarea celor 4 ore destinate probei scrise, figurând ca neprezentaţi la concurs. Mergând pe firul cifrelor, din cei 153 de candidaţi care au depus lucrările scrise, 88 dintre ei au fost declaraţi admişi şi 65, respinşi. Inspectorul general şcolar, prof. Ion Gherghinaru, nu se declară mulţumit de rezultat, dar crede că lipsa de experienţă a candidaţilor şi-a spus cuvântul. Cel mai slab procent de promovare a fost la învăţători, unde doar 7 au reuşit să obţină o notă peste 8, considerată minimă pentru promovare. 

Lucrările au fost corectate în 6 centre universitare, aceleaşi pe întrega ţară, iar contestaţiile vor fi corectate în acelaşi loc. Conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea este convină că procentul de promovare la DEFINITIVAT va mai creşte, după rezolvarea contestaţiilor, pentru că există un număr mare de candidaţi cu medii cuprinse între 7,50 şi 8.    

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…
S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…

Un conflict izbucnit marți seara, 24 iunie 2026, în jurul orei 20:20, pe strada Sportivilor din orașul Piatra-Olt, a necesitat…

Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit
Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit

O tânără de 19 ani a sesizat poliția în noaptea de 22 iunie 2026, în jurul orei 02:00, anunțând că…

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești vine în fața publicului, între 25 și 28 iunie 2026, cu un program concentrat pe…

Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului
Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului

O patrulă de jandarmi a făcut o descoperire neașteptată aseară, în jurul orei 22:00, pe strada Schitul Troianu din Râmnicu…

Accident la Stâlpeni: o mașină a luat foc după impactul cu un alt autoturism
Accident la Stâlpeni: o mașină a luat foc după impactul cu un alt autoturism

Azi, în jurul prânzului, în satul Rădești din comuna Stâlpeni, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier. În urma…