Definitivat 2014, Argeș: Procentul de promovare a fost sensibil mai mare decât cel de anul trecut

Al treilea examen ”de foc” al verii a fost cel al profesorilor, Definitivatul, care s-a desfășurat în data de 14 iulie. Conform metodologiei, nota minimă de promovare este 8.

Rezultatele candidaților, înainte de contestații, s-au afișat sâmbătă, 19 iulie.

În Argeș, din totalul de 235 candidați înscriși, 219 au fost prezenți, însă doar 174 au rămas până la final, deoarece 45 s-au retras din examen.

Astfel, din cele 174 de cadre didactice care au considerat că sunt stăpâne pe cunoștințele lor,  au promovat examenul 114, după cum urmează:

– 24 educatoare;

– 24 învățători;

– 66 profesori.

Patru candidați au obținut nota 10, iar șase au obținut note sub 5.

Profesorii de nota 10 sunt:

 Andreea Niculina DINU, profesor de geografie la ȘCOALA GIMN. ”MARIN SORESCU” MIOVENI; 

– Nicoleta Oana IONESCU, profesor de geografie la LICEUL TEHN. ”DINU BRĂTIANU” și la LICEUL TEHN. „ASTRA” PITEȘTI;

– Alina Florina PĂTRAȘCU, profesor psihopedagog la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SF. NICOLAE” CÂMPULUNG;

– Ramona ȘERBAN, profesor pentru învățământul preșcolar, limba și literatura română pentru copii, ȘCOALA GIMN. NR.1 LEREȘTI.

Procentul de promovare– calculat din numărul de 174 de candidați, deoarece acei care s-au retras nu sunt evaluați –  este de 65,51%.

Reamintim că în 2013, s-au înscris la examenul de definitivat 155 de candidați, din care au absentat 8, iar alți  22 s-au retras. Procentul de promovabilitate a fost de 48%, din cei 125 de candidați care rămăseseră în cursă.

Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate joi, 24 iulie.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Revista Argeș” împlinește 60 de ani: aniversare și premii literare la Casa Cărții
„Revista Argeș” împlinește 60 de ani: aniversare și premii literare la Casa Cărții

Un dublu moment cu încărcătură culturală va fi marcat la Pitești la mijlocul acestei luni: aniversarea a șase decenii de…

„Folk în Parc”: un nou spectacol își începe povestea la Pitești
„Folk în Parc”: un nou spectacol își începe povestea la Pitești

Iubitorii muzicii folk au un nou motiv de bucurie în această vară. Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul…

Bărbat din Olt, reținut și arestat preventiv în Argeș după ce și-a amenințat fiul
Bărbat din Olt, reținut și arestat preventiv în Argeș după ce și-a amenințat fiul

Astăzi, cazul unui bărbat din județul Olt a ajuns în fața instanței după o intervenție a polițiștilor din Argeș, declanșată…

Topoloveniul reciclează: campanie de colectare a deșeurilor electrice pe 24 iunie. Participanții intră automat într-o…
Topoloveniul reciclează: campanie de colectare a deșeurilor electrice pe 24 iunie. Participanții intră automat într-o…

Locuitorii din Topoloveni au ocazia să scape responsabil de aparatele electrice și electronice pe care nu le mai folosesc. Primăria…

Mioveni: tratamente împotriva insectelor și rozătoarelor în perioada 17-18 iunie
Mioveni: tratamente împotriva insectelor și rozătoarelor în perioada 17-18 iunie

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în perioada 17 – 18 iunie 2026, vor fi efectuate lucrări de dezinsecție și…