DE CE BOLI A MURIT DOMNUL MIUTESCU –

Nu dau in cei cazuti, de aceea urmatoarele rinduri vor fi cit se poate de ponderate. Asadar, Adrian Miutescu nu va mai fi deputat si, mai mult ca sigur, nu va mai fi nici lider al PNL Arges, nici vicepresedinte la nivel national. Pe scurt, Adrian Miutescu nu va mai fi nimic in politica. Sa vedem, la liniuta, caror factori i se datoreaza aceasta cadere dramatica.In primul rind, Miutescu a pierdut din cauza slabei sale pregatiri intelectuale, culturii sale care se apropie de zero si, ca o consecinta a acestor trasaturi, impresiei ca nu ar fi o mare personalitate politica si, oricum, nu ar reprezenta cu cinste ideea de lider liberal in judetul Bratienilor. Am scris de zeci, poate de sute de ori, ca discursurile frustrate ale lui Miutescu la conferintele de presa, lipsa lor de idei si agresivitatea cautata cu luminarea nu dau deloc bine. Apoi, Miutescu a pierdut datorita relatiilor sale crispate cu acea parte a presei care conteaza. El nu a comunicat bine cu nici unul dintre creatorii de opinie din Arges, raspunzind greu la telefon, pozitionindu-se rigid, facind, cum s-ar spune, pe nebunul. De multe ori, ca sa iau un punct de vedere de la Miutescu, am fost nevoit sa il sun pe Andrei Gerea. Pare un amanunt, dar asa se construieste o imagine proasta.Adrian Miutescu a pierdut si fiindca in Curtea de Arges doamna Miutescu nu a fost simpatizata, circulind pe seama ei tot felul de zvonuri si birfe dintre cele mai neplacute. Despre sotiile nici unui lider politic nu se discuta atit de contradictoriu cum se discuta despre doamna Mariana Miutescu. Daca as fi rautacios as spune ca ea l-a urcat si tot ea l-a doborit pe Adrian in politica.Lipsa de fler politic a lui Adrian Miutescu a fost un alt factor care explica esecul. Afisele sale au fost neinspirate, ideea cu aducerea unui miliard de euro in judet, chiar daca nu ii apartine, a fost dezastruoasa, iar aducerea lui Florin Calinescu, Domnul Bascalie, i-a fost fatala. Spre deosebire de el, Andrei Gerea s-a comportat firesc, simplu, cu seriozitate. Daca devine mai dinamic, el va fi noul lider.In sfirsit, Adrian Miutescu a pierdut fiindca a cautat permanent scandal, cu luminarea as putea spune, cu Constantin Nicolescu. El, care doar declansa, fara sa poata duce, o asemenea polemica, s-a trezit mai mereu ironizat cu superioritate de liderul pesedist.Toate acestea au contat enorm. Hazardul de la redistribuire nu a facut decit sa confirme o logica a faptelor. Asta-i viata.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident grav la Bălilești. Mașina s-a făcut scrum, iar șoferul a ajuns la spital
Accident grav la Bălilești. Mașina s-a făcut scrum, iar șoferul a ajuns la spital

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, azi-noapte, după un accident produs în comuna argeșeană Bălilești. Mașina…

Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi
Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi

Locuitorii orașului Ștefănești care au nevoie de documente pentru urbanism sau autorizarea unor lucrări de construcții trebuie să țină cont…

Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!
Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!

„Ana Lugojana” revine în atenția publicului argeșean printr-un proiect cultural care aduce pe scenă muzica, teatrul și dansul și îi…

Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu izbucnit în această după-amiază, în jurul orei 17, într-o gospodărie din comuna Poiana Lacului a mobilizat pompierii argeșeni.…

Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale
Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale

A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale din întreaga țară. S-a spus că toți consilierii care lucrează la…