Semne exterioare: o sticlă de Dom Perignon băută în două etape (avea la mijloc o poartă între două tărîmuri) un tatoo cu Ochiul lui Horus ca un semn perpetuu al recunoaşterii de sine (are pe cearcăn o literă heraldică) apoi 72 de ore de insomnie de oţel bătut cu diamante. Semnele interioare: uimire, admiraţie şi ceva ce dacă nu aş avea nimic n-aş fi.
Exact aşa stau lucrurile şi nu încap nici ironia, nici îndoiala. Mai degrabă aş spune că am asistat la întruparea tuturor cuvintelor, le vedeam cum se aşează carnea pe ele într-un fel magic.
Atît din lumea normală. Reportaje de pe front – la celelalte rubrici.

























Lasă un răspuns