Peste citeva saptamini, se implinesc douazeci de ani de cind Constantin Roibu este director general al Oltchim. Daca ar fi sa ma las prada nostalgiei, as spune ca parca a fost ieri. Era,oricum primavara si tinarul inginer mi se parea ca va aduce lumina in combinat. A si adus-o o vreme, debordind de vitalitate si de idei, descoperind occidentul si aducindu-l, parca l-ar fi luat la kilogram si l-ar fi carat cu sacul, la Rm. Vilcea. Nimeni nu era mai optimist si mai creativ ca el, iar eu, ziaristul, ma simteam in peajma lui inaltat, onorat, imbarbatat. Nu aveam de unde sa stiu ca banii, banii multi, banii strinsi intr-un morman imens, mai mare decit dealul Capela (metafora poate fi luata si la propriu) vor face din cavalerul economiei capitaliste vilcene un Caliban pe cit de temut, pe atita de dispretuit. Fiindca asa a ajuns Roibu, o fantoma inspaimintatoare ratacind intr-un castel de otel din ce in ce mai ruinat.Nu pot sa stiu ce otravuri au generat aceasta sinistra metamorfoza, dar probabil ca bogatia si tradarea, puterea si adulatia se combina intr-o substanta mai otravitoare decit cea turnata de Gertruda in urechea lui Hamlet cel batrin.Este imposibil ca Roibu sa nu simta asta, sa nu inteleaga ca nu il mai iubeste nimeni. Daca vilcenii l-ar fi iubit si respectat, rasuflarea orasului s-ar fi potrivit acum dupa izbinzile si esecurile sale, lumea ar fi asistat inmarmurita la lupta pe care zice el ca o duce cu nu stiu care actionar minoritar. Nu comunicate blegi si seci de logica ar fi aparut, ci mici articole pline de suflet in urma carora inimile vilcenilor ar fi tresarit si ar fi fost alaturi de cel care trebuia sa fie si ar fi putut sa fie cel mai bun dintre ei.Acum, Roibu cumpara Piroliza de la Pitesti si nicio frunza nu tremura in Zavoi pentru asta. Are necezuri reale cu Comisia Europeana si pe statuia lui Mircea cel Batrin din parcul cu acelasi nume o doare in fund. E aproape gata sa primeasca bani de la Banca Mondiala, dar Oltul nu vrea sa cinte un mars trumfal. Desi e decisiv pentru Vilcea, Oltchimul nu mai e inima economiei, a devenit o batatura imensa in talpa judetului si asa va ramine cit va fi Roibu acolo. Fiindca a vrut sa faca si sa desfaca totul, fiindca a dorit sa cumpere totul, pentru ca nu a mai stiu sa vorbeasca omeneste cu vilcenii, Roibu e la aceasta ora doar mumia lui, un Tutankamon cindva vestit ingropat intr-o piramida de la marginea orasului.Imi doresc sa vina banii, sa porneasca Piroliza, sa pulseze iarasi Oltchimul. As vrea ca Baroso si Boc sa faca ceva in acest sens. Fiindca Oltchim nu poate fi vindut asa cum e acum, cu o mumie in scaun. Piramida trebuie sa redevina ce a fost, adica un imens combinat, moment in care faraonul va putea, in sfirsit, sa se roage:”Distruge tot Raul care zace in mine,Zdrobeste-mi Rautatea si ale mele Crime!Smulge din inima mea tot Raul spurcatCare ar putea sa ma desparta de tine,Alaturi de tine vreau sa stau, imparat.Iar tie, o, Domn al Ofrandelor noastre,Ti-aduc ceva, sa poti trai mai departeSi din aceasta sa-mi ramina si mie!Iar daca in inima inca ascunzi o rusineDin cauza mea,Distruge-o, pentru Vesnicie!”