Burse de merit în valoare de peste 90.000 lei pentru elevii și studenții din Pitești

Potrivit tradiţiei, municipalitatea din Piteşti acordă, în luna iunie, bursele speciale de merit pentru semestrul II al anului şcolar în curs, pentru elevii şi studenţii din  învăţământul preuniversitar de stat şi învăţământul universitar de stat şi particular din Piteşti. 

Astfel, pentru învăţământul preuniversitar de stat, se acordă: 

 – 140 de burse, în valoare totală de 35.000 lei, pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial ; 

 – 122 de burse, în valoare totală de 30.500 lei, pentru elevii din învăţământul liceal.

 Iar pentru învățămâtul universitar vor fi acordate: 

 – 98 de burse, în valoare totală de 24.500 lei, pentru studenţii Universităţii din Piteşti ; 

 – 11 burse în valoare totală de 2.750 lei, pentru studenţii Universităţii  ,,Constantin Brâncoveanu” Piteşti ; 

 Suma totală acordată din bugetul local al municipiului Piteşti este de 92.750 lei şi reprezintă bursele acordate pentru semestrul II al anului şcolar/ universitar 2013 – 2014, cuantumul unei burse fiind de 250 lei / elev ( student )/semestru.  

 Pentru studenţii Universităţii din Piteşti acordarea burselor speciale de merit va avea loc luni, 16 iunie, în aula Universității din Piteşti (fostul Centru de Calcul Piteşti), la ora 12.00,  iar studenților Universității ,,Constantin Brâncoveanu” Pitești, la sediul universităţii, în aceiaşi zi, la ora 13.00.  

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…