Pina sa ajung in „presa libera”, scriam poezii si credeam in „nobilele idealuri ale comunismului”. Dupa 20 de ani de libertate a cuvintului, am ajuns sa imi inghit limba. Inainte, nu o aveam, acum o inghit destul de des, a devenit reflex conditionat.Nu mai scriu poezii si nu mai vad daca cerul e albastru sau altfel. Ma lovesc zilnic, brawnian, de oamenii politici si, fara sa vreau, am inceput sa seman cu ei. Ma impregnez de apucaturile lor, de modul lor de a rezolva problemele, de a aseza valorile. Nu s-a inventat echipamentul de protectie pentru comentatorii politici, nu exista combinezon de cauciuc pentru caracter, manusi impermeabile pentru suflet si ghete de plastic pentru spirit.Traieste in Vilcea un senator numit Coca. Coca e moale, e necoapta, se muleaza dupa cum vrea gospodina. Dl Coca e la PSD si, ca atare, da lectii de corectitudine la televizor. Fiindca a fost fotbalist si miner, face trimitere la fair-play si la morala omului cu lampas. Dl Coca e corect, demn, de neclintit. Intr-o dimineata, aflu de pe net ca dl Coca a pus termopane la spitalul din Sinesti pe vremea liberalilor, dar le-a pus atit de prost incit pacientii dirdiie acum de frig. Dl Coca a furat si el un pic de caldura de la bolnavi.Fapta aceasta comisa de dl demagog mi-a produs inca o comotie la nivelul constiintei, atita cit a mai ramas din ea. O duc din comotii in comotii, de unde si senzatia ca am o constiinta paralizata, ca sufar de un alzhaimer moral.Ajutati-ma sa imi reamintesc. Asa este ca scriam cindva poezii si credeam in nobilele idealuri ale comunismului ?