Teatru pentru adolescenți, la Mioveni: „Dulcea mea Doamnă”

Joi, 26 iulie, sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui, începând cu ora 18:00, spectacolul „Dulcea mea Doamnă”, o producție specială dedicată adolescenților, organizată în cadrul Zilelor Orașului Mioveni. Intrarea va fi liberă!
Adaptat și regizat de Mihai Savu, spectacolul propune o incursiune artistică în universul interior al tânărului Mihai Eminescu – o lume plină de emoție, neliniști, visuri și începuturi de vers. „Dulcea mea Doamnă” nu este doar un omagiu adus poetului național, ci și o meditație profundă asupra fragilității vârstei tinere și asupra puterii cuvântului de a rămâne viu, peste timp.
Piesa aduce în lumină frământările generației tinere și propune o redescoperire teatrală a lui Eminescu – un poet etern prezent în vibrația sufletului contemporan.
 Muzica originală este semnată de Marius Bălan, iar conceptul vizual îi aparține lui Vlad Procovanu. Asistent de regie: Dragoș Micu.
Distribuția reunește un număr impresionant de tineri actori talentați: Teo Popescu, Renata Rădulescu, Delia Băluță, Mihaela Tomescu, Andrada Hideg, Elena Tocariuc, Maia Neacșa, Ayana Pulbere, Denisa Diaconescu, Daria Toma, Ambra Chinie, Mara Chineață, Alesia Manafu, Ioana Preda, David Tomescu, David Ioniță, Matei Rizea, Alex Teodoreanu și Tudor Bălan.
Evenimentul este realizat de trupa de teatru Ad Hoc, în parteneriat cu Consiliul Local, Primăria Mioveni și Centrul Cultural Mioveni.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pieton accidentat pe trecere de o șoferiță de 80 de ani
Pieton accidentat pe trecere de o șoferiță de 80 de ani

Un bărbat de 49 de ani a fost rănit, în această seară, după ce a fost acroșat de un autoturism…

INCREDIBIL! Un grup organizat a încercat, noaptea ca hoții, să înlocuiască celebra capsulă a timpului…
INCREDIBIL! Un grup organizat a încercat, noaptea ca hoții, să înlocuiască celebra capsulă a timpului…

Piteștiul a fost la un pas de un dezastru istoric de proporții epice! La doar câteva ore după ce oficialitățile…

Violonistul Alexandru Tomescu, solistul concertului inaugural al noii stagiuni a Filarmonicii Pitești
Violonistul Alexandru Tomescu, solistul concertului inaugural al noii stagiuni a Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești deschide joi, 17 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, stagiunea a XX – a cu un…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi ce străzi sunt afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi ce străzi sunt afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, sat Mica, în ziua de joi, 17.09.2026,…

Parlamentarii PSD Argeș solicită premierului Ilie Bolojan măsuri pentru protejarea competitivității Uzinei Dacia
Parlamentarii PSD Argeș solicită premierului Ilie Bolojan măsuri pentru protejarea competitivității Uzinei Dacia

Semnalele privind situația Uzinei Dacia de la Mioveni sunt tot mai îngrijorătoare: producția este în scădere, numărul angajaților s-a redus…