Săptămână plină la Centrul Cultural Pitești: conferințe, dialoguri, poezie și FILSTREET 2026

Centrul Cultural Pitești Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 25 – 31 mai, o serie amplă de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate în Sala Ars Nova de la Casa Cărții și online, pe pagina oficială de Facebook și pe site-ul instituției.

Programul include conferințe, dezbateri, medalioane lirice, lansări de carte, spectacole muzicale și Festivalul Internațional de Literatură în Stradă – FILSTREET.

Luni, 25 mai

De la ora 12.00, are loc prelegerea „Filosofia chineză”, din cadrul proiectului cultural „Vaccin împotriva virusului manipulării”, coordonat de George Smeoreanu. Tema pornește de la ideea că „în contextul multipolarității, trebuie să știm cum gândesc alții”.

La ora 13.00, istoricul Ștefan Dumitrache susține conferința „Despre începuturile Transilvaniei”, în cadrul proiectului „România, țară europeană, și lungul său drum de conectare la valorile europene”. Publicul este invitat la „o scurtă incursiune în istoria Transilvaniei, Banatului și Crișanei la începuturile Evului Mediu Mijlociu”.

Ziua continuă, de la ora 17.00, cu dezbaterea „Viață pe roluri”, organizată în proiectul „Adolescenți și mentori”, coordonat de Magda Grigore. Invitați sunt actrița Daniela Butușină și elevi ai cursurilor de actorie. „Teatrul oferă o șansă de a cunoaște și de a te cunoaște mai mult pe tine”, subliniază organizatorii.

Marți, 26 mai

La ora 13.00, este programat medalionul liric „Iubind în taină”, din cadrul Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”. Vor fi recitate poeme de Lucian Blaga și creații semnate de poeți contemporani.

De la ora 15.00, Alexandra Palan susține prelegerea „Frumusețea la 20, 30, 40, 50+”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Dincolo de frumusețe”. Tema propune o discuție despre imagine, vârstă și armonie interioară.

La ora 17.00, publicul este invitat la dialogul „Confesiuni muzicale”, organizat în cadrul proiectului „De Profundis în Artă, Cultură, Viață…”, coordonat de Cristina Onofre Rousseau, având-o invitată pe artista Ruxandra Păunescu.

Miercuri, 27 mai

De la ora 11.00, Lucian Costache susține prelegerea „Înțelepciunea și farmecul limbii române istorice și poporane (V)”, în cadrul proiectului „Teme Culturale în Emoții Raționale”. Tema aduce în discuție limbajul poetic al lui Ion Barbu și conexiunile dintre matematică și literatură.

La ora 14.00, are loc conferința „Titu Maiorescu (II) – Doctrina Literară”, parte din proiectul „Literatura Română în Context European”, susținută de Iudita Dodu Ieremia.

Ziua se încheie, de la ora 17.00, cu dezbaterea „De la «Răul cuvintelor» la «Arta conversației»”, organizată în cadrul proiectului „Mari Iubiri ale Literaturii Universale”, coordonat de Raluca Hana Sandu. Întâlnirea este dedicată operei Ileanei Vulpescu și dialogului dintre generații.

Joi, 28 mai

La ora 13.00, în cadrul proiectului „La Vama Vremii”, coordonat de Nicolae Badiu, are loc dialogul „Literatura – substanța umanității”, avându-l invitat pe prof. univ. dr. Nicolae Oprea.

De la ora 17.00, este programată lansarea volumului de versuri „Nocturne/diurne sau platoșele suprapuse/mica poveste a verbelor”, semnat de Emil Stănescu și Mihai Samson Petrescu, în cadrul proiectului „Confluențe literare”, coordonat de scriitoarea și profesoara Allora Albulescu.

La ora 18.30, copii și tineri de la Școala de muzică „Sound, Music Art” , îndrumați de profesorii Cornelia și Alexandru Ionescu, vor susține spectacolul vocal-instrumental „Mai în armonie!”.

29 – 31 mai: FILSTREET 2026

Festivalul Internațional de Literatură în Stradă – FILSTREET, ediția a IV-a, coordonat de Călin Vlasie, aduce la Pitești scriitori, poeți și traducători din țară și din străinătate.

Programul festivalului:

Vineri, 29 mai, ora 18.00 – deschiderea festivalului și lecturi publice la Băbana, în incinta Editurii ROCART.
Sâmbătă, 30 mai, între orele 11.00–13.00 și 15.00–17.00 – lecturi în stradă pe pietonalul din fața Bibliotecii Județene Argeș Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu”.
Duminică, 31 mai, ora 10.00 – dezbaterea „Poezia tânără de azi” și lansări de carte.
Duminică, 31 mai, ora 12.00 – Gala FILSTREET și decernarea premiilor literare.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Editura ROCART.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea
Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea

Ion Antonescu, șeful executiv al AJVPS Vâlcea, a umplut presa locală de comunicate, care mai de care mai voit sofisticate.…

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional
Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut…

Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile
Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile

De sâmbătă, 13 iunie 2026, intră în vigoare o serie de modificări importante în legislația privind ordinea și liniștea publică,…

Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, peste două săptămâni, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor…

Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…
Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…

În perioada 20 – 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești…