Raportul ISU Argeș pe 2014, sau cum s-ar descrie curajul în cifre

În prezenţa prefectului Mihai Oprescu, președintelui CJ Argeș, Florin Tecău, a subprefectului Ion Burnei și a mai multor colegi de-ai săi, joi, 22 ianuarie, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, colonelul Ion Popa a prezentat un raport al activităţilor desfăşurate în anul 2014. Nu vrem  să scoatem în evidență din acesta decât o mică parte din datele sale statistice.

Am putut afla că, în anul 2014, inspectoratul a fost solicitat să intervină la 10564 evenimente (în medie 28,94 pe zi), din care 1774 acţiuni situaţii de urgenţă şi 8790 acţiuni SMURD, mai mult cu 3 % faţă de evenimentele anului 2013.

Din păcate, pe timpul intervenţiilor, în anul 2014, au fost înregistrate de 66 victime, din care 11 au decedat și au fost răniți 55. Totuși, în scădere cu 10,4 % faţă de anul 2013, când au fost înregistrate 69 victime (7 decedaţi/62 răniţi).

Totodată, au fost salvați 208 oameni- 187 adulţi și 21 copii, în creştere cu 141 % faţă de cele 86 persoane salvate pe timpul intervenţiilor din anul 2013.

Pe parcursul anului 2014 s-au înregistrat 4591 acţiuni SMURD (în medie 25,36/zi), în creştere cu 9 % faţă de cele 4210 înregistrate în anul 2013.

Din totalul de 8790 acţiuni, s-a intervenit la 8300 cazuri (în medie 23 /zi), comparativ cu cele 8420 cazuri în anul 2013, reprezentând o scădere cu 1,42% a numărului de intervenţii, acordând ajutor medical de urgenţă, descarcerare sau asistenţă persoane la 8413 persoane (7734 adulţi şi 679 copii).

Ar mai trebui spus și că în 2014 s-au înregistrat 745 intervenţii la alte situaţii de urgenţă (în medie 2,04/zi), în creştere cu 84 % faţă de cele 404 intervenţii produse în anul 2013. Acestea au fost, în general, alunecări de teren, inundații, distrugeri și asanări de muniție, sau pur și simplu s-a acordat sprijin tehnic de protecție.

Poate așa s-ar descrie curajul în câteva cifre.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul
Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul

Adrian Veştea, premierul desemnat, spune că nu îşi depune mandatul şi că va cere votul Parlamentului. Într-o intervenţie la Realitatea…

Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…
Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…

OFERTĂ SPECIALĂ ÎN LUNA IUNIE! Vești excelente pentru vacanța ta la Băile Olănești! Am redus tarifele, dar am păstrat același…

Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026
Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026

Dragi cetățeni ai comunei Păușești-Măglași, Vă informăm că, în data de joi, 18 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00,…

Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești
Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” a găzduit luni, 15 iunie 2026, recitalul de muzică și poezie eminesciană „Stelele-n cer…”, eveniment…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!

Am fost astăzi la Runcu, în satul Valea Babei, pe DJ 703 F, unde se toarnă un nou covor asfaltic…