Educatoarei care bătea copii, angajată la o creșă din Pitești, i s-a suspendat contractul de muncă

 

 

 

 

 

 

 

Cu privire la cazul investigat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 de Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești informează că a dispus suspendarea contractului de muncă al salariatei anchetate.

Acest demers a fost decis ca urmare a Ordonanței 2250/P/2022, prin care s-a dispus, pentru persoana investigată, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, inclusiv obligația de a nu exercita profesia de educator puericultor sau vreo altă activitate care presupune contactul direct și sistematic cu persoane minore.

Ca măsură de prevenție, personalul creșelor a fost instruit cu privire la anumite prevederi ale Codului Penal în legătură cu fapte precum lovirea sau alte violențe, rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă, amenințare. Prin acest demers se dorește conștientizarea gravității acestor fapte, respectiv cunoașterea pedepselor prevăzute de lege pentru acestea.

Totodată, în perioada următoare, vor fi organizate întâlniri cu părinții copiilor din toate creșele, în cadrul cărora aceștia vor avea posibilitatea să expună diverse probleme întâlnite, la care instituția noastră să propună și implementeze soluții ferme, într-un interval de timp corespunzător.

 

Compartimentul Comunicare

Primăria Municipiului Pitești

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…