Dronă prăbușită, găsită într-o pădure din Argeș

O dronă a fost descoperită în această dimineață, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, din comuna argeșeană Lerești.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în jurul orei 10:40, Poliția Municipiului Câmpulung a fost sesizată telefonic de un bărbat în vârstă de 49 ani, din Lerești, participant la o vânătoare organizată, care a anunțat că a găsit drona prăbușită printre copaci.

În urma sesizării, la fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj de poliție, care a asigurat perimetrul și a efectuat verificări preliminare, pentru prevenirea oricăror riscuri.

De asemenea, au fost informate instituțiile abilitate, conform competențelor legale, pentru efectuarea cercetărilor specifice și stabilirea naturii obiectului, precum și a împrejurărilor în care acesta a ajuns în zona respectivă.

La prima vedere pare a fi o dronă cu aripă fixă, diferită de dronele comerciale uzuale. Aceasta avea atașată o parașută, acest lucru fiind, de obicei, un sistem de siguranță folosit pentru recuperarea sau limitarea avariilor în cazul pierderii controlului în zbor.

Reprezentanții autorităților subliniază însă că stabilirea exactă a tipului, provenienței și scopului pentru care a fost utilizată drona poate fi realizată doar de instituțiile competente, în urma analizelor tehnice.

Cercetările sunt în desfășurare, iar autoritățile vor comunica informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…