Urmează două zile de spectacol, la Filarmonica Pitești!
Astfel, joi, 7 aprilie, de la ora 19.00, orchestra simfonică a Filarmonicii își așteaptă melomanii la primul concert simfonic al lunii. În Sala Simfonia, artiștii piteșteni și invitații vor interpreta pagini muzicale semnate de Neruda și Beethoven. Dirjorul croat Matija Matijevic, orchestra simfonică și trompetistul Gabriel Gyarmati, solistul serii, vor interpreta Concertul pentru trompetă și orchestră în Mi bemol Major de J. B. G. Neruda. Publicul va audia și uvertura „Die Geschöpfe des Prometheus” și Simfonia nr. 1 în Do major de L. van Beethoven.
Matija Matijevic a fost zece ani concertmaestru al orchestrei „Pro Arte” a Universității de Muzică din Viena. A lucrat cu dirijori celebri ca: Gustav Kuhn, Michael Gütler, Fridrich Haider, Paolo Carignani, Fabio Luisi, Bertrand de Billy, Sir Alun Francis, Zubin Mehta, Konrad Leitner, Uros Lajovic, Mark Stringer și a susținut concerte cu Tyrolean Festival Orchestra, Philharmonie der Nationen, Orchestra de cameră din Viena,Teatrul de Stat Baden, Teatrul de Stat Passau, Filarmonia Salzburg, Orchestra „Pro Arte”, Camera Croată Orchestra, Nis Symphony Orchestra. Este pentru prima oară la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice a Filarmonicii Pitești.
Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Gabriel Gyarmati este prim-trompetist, şef partidă al orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca. De asemenea, îl regăsim la trompetă solo în Orchestra Română de Tineret şi în Orchestra Borusan din Istanbul, alături de care a participat la numeroase festivaluri, dintre care le amintim pe cele din Hong Kong şi Londra. Ca solist al filarmonicii clujene, a interpretat concerte clasice şi baroce pe scenele muzicale ale ţării. A mai fost prezent la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.

Vineri, 8 aprilie, de la ora 19.00, în sala Simfonia a Filarmonicii Pitești, Pianista Adriana Toacsen și violonista Natalia Pancec vor susține un recital cameral, în care vor interpreta lucrări aparținând lui L. van Beethoven – Sonatele 4 și 5 și J. Corigliano – Fantasia on a Ostinato pentru pian.
Cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București, pianista Adriana Toacsen a susținut concerte simfonice, recitaluri camerale și recitaluri solo, fiind laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale. A cântat la Filarmonica „George Enescu” București și la filarmonicile din Satu Mare, Târgu-Mureș, Craiova, Ploiești, Timișoara, Pitești, la palatele Peleș și Mogoșoaia, dar și în străinătate, la invitația ambasadelor țărilor respective în Bruxelles, Washington, Chicago. Pe lângă activitatea solistică și camerală, are și o bogată experiență ca acompaniator la Concursul Internațional „George Enescu”, secțiunea vioară.
Doctor în muzică, șef partidă la vioara I în orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, Natalia Pancec a cântat, ca solistă, cu filarmonicile din Sibiu, Brașov, Bacău, Galați, Râmniu-Vâlcea, Pitești, Orchestra Universității Naționale de Muzică București și Orchestra Simfonică București, colaborând cu dirijori de prestigiu ca: Nicolae Moldoveanu, Ovidiu Bălan, Tiberiu Soare, Florin Totan, Dumitru Goia, Costin Adrian Grigore. Câștigătoare a numeroase premii, Natalia Pancec a susținut recitaluri în Sala „George Enescu” a UNMB, Aula Palatului Cantacuzino, Sala Dalles și Ateneul Român. Ca urmare a câștigării poziției de șef partidă, cântă pe o vioară Gennaro Vinaccia (din 1770), pusă la dispoziție de filarmonica din Bucureşti.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonații au intrare gratuită.

























Lasă un răspuns