Deputatul Mihai Deaconu, după excluderea sa din PPDD: ”Nu plec la altă formațiune!”

Marți, 2 decembrie, la ora 23.30, cinci deputați PPDD din țară au primit, pe e-mail, deciziile de excludere din partid. Printre aceștia și deputatul Mihai Deaconu, președintele interimar al organizației PPDD Argeș. I-am cerut un punct de vedere cu privire la această situație și iată ce ne-a declarat:

”Drept mulțumire pentru implicarea în campania de la Argeș pentru alegerile prezidențiale, unde am avut un rezultat de 5,03%, cu un procent peste media națională, și pentru faptul că am rămas alături de Dan Diaconescu până la final, așa cum am promis, conducerea PPDD a hotărât, în ședința Biroului Național Central din 2 decembrie, excluderea mea din partid.

 Am fost exclus împreună cu alți 4 colegi parlamentari, în urma comunicatului de presă de ieri, dat de grupul nostru parlamentar și semnat de toți cei 14 prezenți. Prin acel comunicat ne-am dezis de colaborarea, în plan parlamentar, cu PSD-ul. 

Nu știu care au fost criteriile după care am fost excluși doar noi 5 – eu, Tudor Ciuhodaru, Daniel Oajdea, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel. Nu știu ce a gândit conducerea centrală, când a hotărât să dizolve grupul parlamentar, în timp ce alte formațiuni politice fac tot ce e omenește posibil să și le mențină”.

A mai spus deputatul Deaconu că decizia conducerii a fost una unilaterală, că Dan Diaconescu a refuzat, în continuare, întâlnirea cu parlamentării partidului care-i poartă numele, iar deputații dați afară din partid vor contesta excluderile: ”Vom urma toate căile legale de atac: în termen de 5 zile de la înștiințare vom face contestație la Comisia de Etică și Litigii. De acolo vom aștepta răspunsul, pe care trebuie să-l primim în 20 de zile, apoi, dacă e cazul, vom acționa în instanță. Vrem să vedem care e nota de fundamentare și pe ce s-au bazat când au luat această hotărâre. Rămân în continuare în grupul parlamentar, până voi primi o hotărâre definitivă și irevocabilă din partea instanței. Nu plec la altă formațiune și, de altfel, suntem hotărâți, toți parlamentarii, să rămânem uniți”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea
Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea

Ion Antonescu, șeful executiv al AJVPS Vâlcea, a umplut presa locală de comunicate, care mai de care mai voit sofisticate.…

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional
Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut…

Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile
Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile

De sâmbătă, 13 iunie 2026, intră în vigoare o serie de modificări importante în legislația privind ordinea și liniștea publică,…

Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, peste două săptămâni, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor…

Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…
Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…

În perioada 20 – 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești…